Atacul a avut loc în sudul Afganistanului, autorul atacului detonându-se în apropierea unei moschei la trecerea unui convoi militar în care se aflau şi românii, conform unui purtător de cuvânt al poliţiei locale. Cei opt răniţi au între 34 şi 43 de ani şi sunt pentru a doua sau a treia oară în misiune în Afganistan
Luni, 30.04.2018, 14:49