Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat, într-o convorbire cu omologul său chinez Xi Jinping, drept ”contraproductive” acuzaţiile care vizează Beijingul, suspectat de o dezinformare cu privire la noul cronavirus, apărut în China, relatează AFP.
Vineri, 17.04.2020, 13:24
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, vineri, o discuţie telefonică cu Christopher Pincher, ministru de stat pentru Europa şi Americi în cadrul ministerului afacerilor externe al Regatului Unit (Foreign and Commonwealth Office), la solicitarea părţii britanice.
Vineri, 31.01.2020, 15:32
Locotenent-colonelul Alexander Vindman, un consilier în cadrul Consiliului Naţional de Securitate (NSC) la Casa Albă, a dezvăluit în audieri în Congres că transcrierea convorbirii telefonice de la 25 iulie între preşedinţii american Donald Trump şi ucrainean Volodimir Zelenski, aflat la baza anchetei Camerei Reprezentanţilor democrate în vederea destituirii miliardarului republican, nu este complet şi că a încercat să o completeze în trei rânduri, dezvăluie presa americană, între care şi ziarul The New York Times (NYT), care citează congresemni care au asistat la audieri, relatează AFP.
Miercuri, 30.10.2019, 12:28Transcrierea convorbirii telefonice dintre Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în cursul căreia primul i-a cerut celui de-al doilea să ancheteze cu privire la adversarul său Joe Biden, ridică vălul asupra discuţiilor în general secrete ale preşedinţilor americani cu alţi lideri, relatează AFP.
Joi, 26.09.2019, 14:20
Secretarul de Stat al Statelor Unite Mike Pompeo a obţinut acordul Ucrainei pentru publicarea transcriptului convorbirii telefonice din 25 iulie dintre preşedintele Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit unei postări pe Twitter a lui Trump.
Miercuri, 25.09.2019, 08:07
Pentru că se conectează la celulele GSM, toate telefoanele mobile emit o serie de radiații, iar atunci când vorbești la telefon, te supui unor riscuri de care probabil nu știai. Totuși, există câteva soluții prin care te poți feri de expunerea la radiațiile pe care le emite telefonul tău.
Marti, 12.02.2019, 11:41
Anunţul a venit atât de la Kremlin, cât şi de la Casa Albă. Anterior, Putin a susţinut obişnuita sa conferinţă de presă de sfârşit de an, în care a spus, printre altele, că va candida la preşedinţie ca independent. El s-a referit şi la...
Vineri, 15.12.2017, 07:41
Zi aniversară pentru Valentin! Jessica, fiica lui, a împlinit astăzi patru ani!
După ce a devenit evident că primul BlackPhone nu şi-a atins scopul, cei de la Silent Circle au adus pe piaţă un urmaş – BlackPhone 2.
Joi, 20.08.2015, 13:04
În ziua de astăzi, tehnologia evoluează văzând cu ochii, iar telefoanele mobile au devenit adevărate "extensii" ale oamenilor. La şcoală, la birou, în metrou, la petreceri ori seara, când ies în oraş, persoanele de toate vârstele îşi butonează telefoanele performante şi vorbesc oriunde şi oricât. Acest lucru nu era însă posibil în urmă cu 43 de ani.
Vineri, 03.04.2015, 15:08
Ancheta în cazul avionului prăbuşit în Ucraina a scos la iveală un lucru şocant. Au apărut convorbiri din care ar rezulta că accidentul nu ar fi fost, de fapt, o întâmplare, ci un plan diabolic, pus la punct de către ofiţeri ai Serviciilor Secrete Ruse.
Luni, 21.07.2014, 13:11
Mădalin Voicu comentează ultima discuție dintre Antonia și Vincenzo, tatăl copilului ei.
Joi, 05.06.2014, 22:37
Pe 10 martie 1876, Graham Bell a folosit, pentru prima oară, telefonul cu un transmiţător lichid, asemănător cu designul lui Elisha Grey.
Luni, 10.03.2014, 09:42
Ultima discuţie purtată de Adrian Iovan cu Romatsa, Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, a avut loc chiar cu câteva clipe înainte ca avionul să iasă de pe radar
Marti, 21.01.2014, 09:09
Eveniment istoric in Statele Unite: presedintele Barack Obama a vorbit, la telefon, cu presedintele iranian Hassan Rouhani
Sambata, 28.09.2013, 13:28
Mircea Badea comenteaza pe seama stenogramelor din dosarul lui Sorin Blejnar. Realizatorul a analizat o convorbire intre fostul sef al ANAF-ului si un angajat de la Garda financiara
Luni, 22.10.2012, 11:18
Realizatorul emisiunii In gura presei dezbate cazul in care Adrian Nastase este cercetat in dosarul "Trofeul Calitatii".
Joi, 31.05.2012, 10:30
Cinci perechi din Letonia au reusit sa intre in Cartea Recordurilor cu o performanta intr-adevar traznita: cea mai lunga convorbire telefonica. Ei au palavragit nu mai putin de 54 de ore si cinci minute, cu peste zece ore mai mult decat precedentul...
Marti, 13.03.2012, 07:04
Zece tineri din Letonia au intrat in Cartea Recordurilor cu cea mai lunga convorbire telefonica din lume.
Marti, 13.03.2012, 00:00
Motorola a anuntat specificatiile tehnice ale celor mai noi telefoane Android, pe care la va lansa in China, Europa si America de Sud primavara aceasta, scrie Washington Post.
Vineri, 06.01.2012, 00:00
Daca vreti sa aveti parte de o convorbire fierbinte, sunati la acest numar! Doar ca va va raspunde Politia Rutiera din New York. Nu e o gluma. Totul a pornit de la manualele pentru scoala de soferi. Acolo figureaza un numar gratuit, la care pot suna...
Joi, 16.09.2010, 23:19
Este abia februarie dar incepe Bacalaureatul. Se intampla asta pentru ca vorbim, de fapt, despre o noua formula a examenului de absolvire a liceului.
Luni, 15.02.2010, 07:45