Preşedinta Comisiei Europene: Prea mulţi au avut iniţial grijă de ei înşişi. O criză fără frontiere nu poate fi rezolvată punând bariere între noi. Să acţionăm cu o inimă mare, nu cu 27 de inimi mici!
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a vorbit în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European dedicate răspunsului coordonat la nivel european cu privire la epidemia de COVID-19 despre unitate şi strategie comună în faţa „inamicului invizibil”. Ea a criticat faptul că, iniţial, multe state au avut grijă doar de ele şi a contestat închiderea graniţelor din interiorul UE. Von der Leyen este de părere că un răspuns european de succes poate fi coordonat numai dacă piaţa internă şi frontierele Uniunii funcţionează aşa cum ar trebui şi că o criză fără frontiere nu poate fi rezolvată punând bariere între noi. „Acest lucru este pur şi simplu lipsit de sens”.
Joi, 26.03.2020, 14:23