Tenismenul austriac Dominic Thiem a revenit asupra competiţiei Adria Tour, organizată în Serbia şi Croaţia, la iniţiativa liderului ATP, Novak Djokovici, afirmând că a fost o greşeală uriaşă modul în care s-au comportat jucătorii şi spectatorii.
Marti, 14.07.2020, 10:24Spaniolul Rafael Nadal, liderul ATP, a fost eliminat, miercuri, de austriacul Dominic Thiem, numărul 5 mondial şi favorit 5, în sferturile de finală ale turneului Australian Open. Nadal a fost protagonistul unui moment surprinzător cu câteva ore înainte de meci, la intrarea în zona vestiarelor.
Miercuri, 29.01.2020, 15:12Roger Federer a recunoscut jocul mai bun al adversarului său, Dominic Thiem, în primul meci de la Turneul Campionilor şi este conştient de faptul că nu mai are voie să facă paşi greşiţi, pentru a obţine calificarea în semifinale.
Luni, 11.11.2019, 10:32Tenismenul austriac Dominic Thiem, locul 5 ATP, l-a învins, duminică, pe eleveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, cu scorul 7-5, 7-5, în prima etapă a Grupei Bjorn Borg a Turneului Campionilor.
Luni, 11.11.2019, 08:13Scoţianul Andy Murray a fost eliminat, vineri, în sferturile de finală ale turneului de la Beijing, fiind învins de austriacul Dominic Thiem, scor 6-2, 7-6 [3].
Vineri, 04.10.2019, 14:04