26 octombrie: Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, cinstit in Biserica Ortodoxa la 26 octombrie, s-a nascut in Salonic in a doua jumatate a secolului al III-lea si a patimit pentru credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, trecand la cele vesnice la 26 octombrie 303 tot in acest oras. Parintii sai au fost crestini, tatal sau fiind si conducatorul orasului Salonic. Dupa moartea parintilor, imparatul Maximian, cunoscandu-i intelepciunea, i-a incredintat lui Dimitrie conducerea Salonicului in locul tatalui sau, zicandu-i: “Pazeste-ti patria si curateste-o de crestini”. Astfel, Dimitrie a fost pus in situatia de a alege intre a implini porunca imparatului si a merge pe calea Mantuitorului Iisus Hristos. A ales sa urmeze pe Hristos si a inceput sa propovaduiasca Cuvantul Domnului in Salonic.
Vineri, 26.10.2012, 00:00