Dani vrea să se apuce de zbor cu schiurile! Colegul său, Răzvan, s-a oferit să-l ajute în această privinţă, dar nu singur! Împreună cu fetele de la juridic şi contabilitate!
Vai, dar ce ne văd ochii? În timp ce se afla în bucătărie, alături de Vlăduț și de Flavia, Răzvan a fost sunat de Donald Trump. Chiar în timpul matinalului!
Răzvan a fost sunat de Donald Trump, chiar în timpul matinalului!
Iarnă este, zăpadă din belșug avem, iar zonele de munte sunt ”ticsite” cu iubitori ai sporturilor de iarnă. Printre ei se numără și mare parte din echipa de la ”Neatza”, în frunte cu Răzvan și Dani.
Răzvan a povestit la Neatza cum a decurs prima sa lecţie de schi şi cum a învăţat tainele acestui sport de iarnă!
În urmă cu doi ani, de 8 Martie, Răzvan și Dani au pus în scenă un dans contemporan pentru toate telespectatoarele emisiunii! Acum a venit vremea ca acest moment antologic să fie analizat cu atenție de către specialiști,...
În urmă cu doi ani, de 8 Martie, Răzvan și Dani au pus în scenă un dans contemporan pentru toate telespectatoarele emisiunii!
Spiritele s-au încins imediat în această dimineață la „Neatza cu Răzvan și Dani”!
Flavia povestește o întâmplare cu un stomatolog, iar de aici, în puțin timp, Răzban sare pe Dani Oțil!
Lidia Buble se bucură din plin de o vacanţă exotică alături de iubitul său, Răzvan Simion, departe de gerul năprasnic din România.
Duminica, 08.01.2017, 12:26
Flavia Mihăşan, vecina de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, are parte de o binemeritată vacanță, și nu în vreo stațiune montană din România, ci în însorita Thailanda. Cu toate că nu va fi una de lungă durată, diva încearcă să profie cât mai mult de plajă, soare și distracție!
Noi imagini din vacanța din Thailanda a Deliei cu iubitul ei, Răzvan, au apărut!
Joi, 05.01.2017, 12:16
Flavia Mihăşan, frumoasa vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, are un trup de zeiță datorită dansului. Dovada o reprezintă rochiile de seară pe care vedeta le-a îmbrăcat de curând.
Dani Oțil și Răzvan Simion povestesc la „Neatza” întâmplări amuzante din perioada când erau la liceu.
Dani Oțil și Răzvan Simion povestesc la Neatza întâmplări amuzante din perioada când erau la liceu.
Răzvan și Dani, prezentatorii de la Neatza, îi fac o urare Lidiei Buble. Artista este încântată de poezia făcută de Flick.
Nadir primește o urare în a doua zi de Crăciun din partea lui Răzvan și Dani. Toți artiștii care vin la Neatza au parte de o poezie făcută de Flick.
Răzvan și Dani, prezentatorii de la Neatza, îi fac o urare Lidiei Buble. Artista este încântată de poezia făcută de Flick.
Răzvan și Dani, prezentatorii de la Neatza, consideră că este potrivit să le facă o urare pentru cei de la Mandinga.
Marea Finală X Factor a început și se pare că a venit și Crăciunul, cu două zile mai devreme. Simpaticii noștri prezentatori s-au accesorizat cum nu se putea mai bine, iar Horia Brenciu şi-a făcut apariţia în scena cu tolba de daruri.
În pragul sărbătorilor de iarnă, matinalii de la Neatza, Răzvan și Dani, sunt puși pe făcut rime. Și pentru că iarna nu pot lipsi colindele, cei doi matinali s-au gândit că n-ar fi rău să mai schimbe puțin repertoriul clasic...
În pragul sărbătorilor de iarnă, matinalii de la Neatza, Răzvan și Dani, sunt puși pe făcut rime. Iată ce a ieșit.
Răzvan a vorbit la Neatza despre de problemele obişnuite ale femeilor în perioada sărbătorilor!
Răzvan a vorbit la Neatza despre problemele obişnuite ale femeilor în perioada sărbătorilor!
Dani i-a oferit cea mai bună "soluție" lui Răzvan pentru a scăpa de aglomerația din mall!
Dani i-a oferit cea mai bună "soluție" lui Răzvan pentru a scăpa de aglomerația din mall!
Este vorba despre Cocosul Mandru, cel care de curand le-a dat bataie de cap baietilor de la Neata, Razvan si Dani, si care se pare ca este aproape la fel de celebru ca si ei. Asemenea unei adevarate vedete, Cocosul Mandru a pornit ambitios in lume. Calatoria lui catre celebritate incepe din insoritele livezi din tara, acolo unde merele romanesti, imperfecte, aromate si dulci, inca mai au savoarea de altadata.
Răzvan a confundat-o pe Lidia Buble cu un hoţ! Matinalul a uitat uşa deschisă şi a crezut că au venit din nou hoţii să-i fure din casă
Răzvan a confundat-o pe Lidia Buble cu un hoţ! Matinalul a uitat uşa deschisă şi a crezut că au venit din nou hoţii să-i fure din casă
Răzvan a observat că Dani și Flavia nu sunt cuminți și i-a adresat o rugăminte Moșului: ”Vreau să-mi aduci doi colegi care să nu se mai hârjonească în bucătăria lui Vlădutz!”
Ce celebritate ai vrea să colinzi anul acesta, de Sărbători? Întrebarea care a stat pe buzele matinalilor noștri a stârnit o discuție haioasă în platoul de la ”Neatza”!
Dani Oțil este puțin invidios și supărat pe colegul lui de platou, Răzvan, pentru că nu-l mai invită pe la el acasă.
În urmă cu fix 13 ani, Răzvan şi Dani veneau în Bucureşti! În gura iernii, cele mai îndrăgite și cunoscute vedete matinale ale României făceau cunoștință cu ceea ce înseamnă Capitala
În urmă cu fix 13 ani, Răzvan şi Dani veneau în Bucureşti! Matinalii au povestit la Neatza cum a fost primul contact cu Capitala!
Răzvan, Dani şi Hora Brenciu au luat lecţii de dans popular de la Nea Marin!
Răzvan a păţit o ruşine mare în această dimineaţă! Grăbit să ajungă la emisiune a încurcat cardurile şi după ce a alimentat la o benzinărie s-a trezit că nu are cu ce să plătească!
Răzvan a păţit o ruşine mare în această dimineaţă! Grăbit să ajungă la emisiune a încurcat cardurile şi după ce a alimentat la o benzinărie s-a trezit că nu are cu ce să plătească!
Echipa de la ”Neatza”, cu ai săi reprezentanți de seamă, în persoanele lui Răzvan, Dani, Flavia, Amalia și Cătălin Oprișan, au acceptat provocarea de a găti pentru cei trei chefi.
Trupa 3 O’Clock a cântat din nou senzaţional şi a primit un loc în echipa lui Ștefan Bănică Jr. Alecu şi Răzvan părăsesc competiţia!
Alecu şi Răzvan au cântat din nou senzaţional şi a primit un loc în echipa lui Ștefan Bănică Jr. Bogdan şi Mugurel părăsesc competiţia!
În ediția a XIII-a, din Bootcamp, a sezonului VI de la "X Factor", Alecu şi Răzvan au cântat melodia interpretată de Rihanna - “Please don’t stop the music”.
Emoţionaţi peste măsură, cei doi băieţi primesc susţinerea neaşteptată lui Liviu Vârciu care vine în culise pentru a le ţine pumnii.
Faptul că Razvan și Dani sunt savurosi în fiecare dimineață nu mai e un secret pentru nimeni. Însă nu știam până acum cam cum stau lucrurile în culise, înainte de intrarea în direct.
Dacă te ține să râzi până ți se taie răsuflarea, atunci ești în locul potrivit. Într-o discuție sinceră și cât se poate de umană, Răzvan și Dani, acompaniați de Flavia, dezbat intens problema ”chiloților”.
Echipa de la Neatza a fost în poligon. Iată cum s-au descurcat aceștia.
Flavia, "vecina" de la Neatza, a luat o decizie importantă pentru această iarnă! Blonda de la vreme se apucă serios de cântat!
De şase ani de zile oameni cu suflet mare se adună la "Balul steluţelor" şi încearcă să ajute cu ce pot copii bolnavi! La ediţia din acest an au participat şi Răzvan şi Dani! Matinalii au luat parte la eveniment și au...
De şase ani de zile oameni cu suflet mare se adună la "Balul steluţelor" şi încearcă să ajute cu ce pot copii bolnavi! La ediţia din acest an au participat şi Răzvan şi Dani!
Din greșeală, o poziție neadecvată a Flaviei l-a lăsat pe Răzvan fără replică.