La doar două zile de la înmormântarea ultimului Rege al României, o propunere venită din partea unui reprezentant al partidului de guvernământ provoacă un val de dezbateri.
Luni, 18.12.2017, 19:23
La doar două zile de la înmormântarea ultimului Rege al României, o propunere venită din partea unui reprezentant al partidului de guvernământ provoacă un val de dezbateri. Președintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, a invocat ipoteza...
Luni, 18.12.2017, 19:18
Referendumul organizat în Catalonia luna aceasta a făcut parte dintr-o strategie vizând să ”impună independenţa pe care puţini o vor şi care nu este bună pentru nimeni”, a declarat miercuri preşedintele Guvernului conservator Mariano Rajoy în Parlament, la o zi după ce oficiali separatişti catalani, inclusiv preşedintele regiunii Carles Puigdemont, au semnat o declaraţie de independenţă faţă de regat pe ale cărei efecte le-au suspendat. Mariano Rajoy a respins oferta de mediere în criza din Catalonia şi a îndemnat la respectarea legislaţiei spaniole, relatează The Associated Press.
Miercuri, 11.10.2017, 19:43
La mai bine de o săptămână după Referendumul pentru independenţă, preşedintele Cataloniei şochează. Aseară, în plenul Parlamentului catalan, liderul secesionist a ales calea. de mijloc. Carles Puigdemont a declarat, în mod simbolic,...
Miercuri, 11.10.2017, 07:39
Spania face bilanţul celui mai violent vot din ultimele decenii. Mii de oameni au ieşit şi azi, în stradă, în Barcelona, să ceară demisia guvernului Rajoy după ce peste două milioane de oameni au votat pentru independenţă.
Luni, 02.10.2017, 19:16
Tensiunea creşte la Barcelona, cu o zi înaintea referendumului pentru independenţă. În timp ce spaniolii dau asigurări că scrutinul nici măcar nu va avea loc, catalanii se mobilizează în jurul secţiilor electorale. Oamenii au dormit,...
Sambata, 30.09.2017, 19:28
Aceştia au votat la referendumul pentru independenţa regiunii autonome Kurdistan din Irak. Urnele s-au închis la ora locală 6 după-amiază, iar primele rezultate vor fi aflate în cursul zilei de azi.
Marti, 26.09.2017, 14:35
Aceştia au votat la referendumul pentru independenţa regiunii autonome Kurdistan din Irak. Urnele s-au închis la ora locală 6 după-amiază, iar primele rezultate vor fi aflate în cursul zilei de azi. Conducerea regională a menţinut consultarea...
Marti, 26.09.2017, 07:36
Ziua şi protestul în Spania. Mii de oameni au ieşit şi astăzi în stradă, în Barcelona, în sprijinul poliţiei din Catalonia. Zilele trecute, autoritățile spaniole au trecut toate forțele de ordine din regiunea separatistă sub controlul...
Luni, 25.09.2017, 19:47
Guvernul spaniol trimite în Catalonia efective suplimentare de poliţişti pentru a împiedica desfăşurarea referendumului asupra independenţei, programat la 1 octombrie.
Sambata, 23.09.2017, 09:03
Oltenii nu dispar, oltenii se transformă
Duminica, 03.09.2017, 15:18
Zi lungă şi cu ghinion pentru Liviu Dragnea. După o dezbatere intensă în sala de judecată, magistraţii de la Curtea Supremă vor decide abia pe 24 aprilie dacă vor admite sau nu contestaţia la executare în dosarul "Referendum" a şefului...
Luni, 10.04.2017, 19:38
Parlamentul i-a dat undă verde Theresei May să demareze procedurile de separare. Deşi iminente, premierul nu a dat o dată exactă pentru negocieri. Între timp, apropierea secesiunii agită Scoţia care vrea un nou referendum pentru independenţa...
Marti, 14.03.2017, 19:48
Astăzi am putea afla întrebarea de pe buletinul de vot, dar şi data la care va avea loc consultarea populaţiei. Plenul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor votează solicitarea preşedintelui de a organiza un referendum pe tema anticorupţiei.
Luni, 13.02.2017, 07:28
România cu doi preşedinţi. După Iohannis şi Dragnea, vor şi secuii propriul referendum. Zece persoane din judeţele Harghita şi Covasna au demarat o iniţiativă cetăţnească privind declararea autonomiei Ținutului Secuiesc.
Vineri, 27.01.2017, 20:24
Românii ar putea fi consultaţi în legătură cu cel puţin trei teme: cum să fie definită familia în constituţie, lupta împotriva corupţiei şi eliminarea imunităţilor. Şi e posibil să fim întrebaţi şi dacă vrem sau nu autonomie pentru...
Joi, 26.01.2017, 19:43
Referendumul propus de Klaus Iohannis crează haos în continuare. Abia mâine, Parlamentul va decide când va fi supusă votului plenului solicitarea preşedintelui.
Joi, 26.01.2017, 13:32
Războiul dintre Palatele Cotroceni şi Victoria a intrat în faza referendumurilor. Preşedintele Klaus Iohannis a demarat procedurile pentru chemarea românilor la vot, să spună dacă vor continuarea luptei anticorupţie. În replică, liderii...
Marti, 24.01.2017, 19:14
Preşedintele Klaus Iohannis doreşte referendum! Iar astăzi a declanşat procedurile prin care vrea să-i cheme pe români la vot. Înainte, vrea să consulte şi Parlamentul. Dar, dacă nu îi convine ce spun senatorii şi deputaţii, tot va putea...
Marti, 24.01.2017, 16:11
Preşedintele Klaus Iohannis a iniţiat procedurile de organizare a referendumului. Acesta a trimis în această dimineaţă o scrisoare către Parlament în care le cere senatorilor şi deputaţilor să-şi exprime părerea prin vot, aşa cum cere legea
Marti, 24.01.2017, 13:08
Anunţ cel puţin surprinzător făcut în urmă cu puţin timp de la Cotroceni, de preşedintele României. Klaus Iohannis cere referendum pe ordonanţa graţiei şi proiectul de modificare a codurilor penale. "Ce naţiune vrem să fim - puternică...
Luni, 23.01.2017, 19:19
Decizia alegătorilor britanici de a ieşit din Uniunea Europeană complică tot mai mult iţele politice în Regatul Unit. Dacă premierul Theresa May nu a ascuns că urmăreşte o ieşire lentă din Uniune, din care britanicii să se aleagă cu cât...
Vineri, 14.10.2016, 14:06
Referendumul din Ungaria privind cotele de refugiaţi s-a încheiat cu o înfrângere pentru premierul Viktor Orban. Deşi majoritatea alegătorilor au votat împotriva primirii refugiaţilor în Ungaria, aşa cum spera şi guvernul, referendumul e...
Luni, 03.10.2016, 07:26
Un nou mesaj video al Coaliţiei pentru Familie împarte societatea românească în două! Iniţiatorii mişcării le dau un ultimatum parlamentarilor, cărora le cer să decidă până pe data de 15 octombrie dacă vom avea şi un referendum odată...
Miercuri, 28.09.2016, 19:35
Zeci de milioane de euro vin an de an din regat în România. Oare mai vin şi de acum încolo? Lira şi bursele s-au prăbuşit la Londra, căci Brexitul a dat peste cap cursul valutar. Şi deja ratele în lei şi în euro sunt mai mari. Oare vor...
Vineri, 24.06.2016, 19:21
Cetăţenii Marii Britanii au votat, joi, în cadrul unui referendum, pentru ieşirea din Uniunea Europeană, iar mutarea intitulată Brexit va avea consecinţe ample şi asupra ligilor de fotbal din Europa, notează Deutsche Welle.
Vineri, 24.06.2016, 15:05
Marea Britanie a decis să iasă din Uniunea Europeană. Vineri dimineața, s-au anunţat rezultatele oficiale finale: 52% dintre britanici au votat pentru Brexit, adică 17,410,742, comparativ cu 16,141,241, câţi au dorit să rămână în UE. Ce înseamnă această decizie istorică pentru Bursă și cum va afecta cursul leu/ euro și leu/liră în România?
Vineri, 24.06.2016, 09:55
Scriitoarea J.K. Rowling, cunoscută pentru romanele din seria Harry Potter, care a militat împotriva ieşirii Marii Britanii din UE, a scris un mesaj de revoltă pe Twitter,după rezultatele parţiale de la referendum care arată că britanicii au votat majoritar pentru ca Marea Britanie să părăsească UE.
Vineri, 24.06.2016, 09:05
Primele ore după închiderea secţiilor de vot din Marea Britanie vor fi definite de nerăbdare şi chiar anxietate din partea politicienilor, investitorilor şi opiniei publice, care vor aştepta primele rezultate.
Joi, 23.06.2016, 12:51
Au mai rămas doar două zile până când britanicii vor merge la urne. În urma referendumului, ei vor decide dacă vor sau nu să rămână în Uniunea Europeană.
Marti, 21.06.2016, 07:29
Elveţienii votează din nou, mâine, în referendumuri pe mai multe teme dintre care una sucintă vii dezbateri. O grupare a societăţii civile propune ca statul să plătească, lunar, o sumă estimată la 2500 de franci elveţieni oricărui...
Sambata, 04.06.2016, 09:31
Liviu Dragnea, şeful PSD, riscă până la cinci ani de închisoare. Procurorii DNA au cerut astăzi pedeapsă cu executare pentru el şi ceilalţi inculpaţi din dosarul Referendumului.
Vineri, 08.04.2016, 19:39
Liviu Dragnea ar putea afla sentinţa finală în dosarul fraudării referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, din 2012.În primă instanţă, liderul PSD a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare
Vineri, 08.04.2016, 13:26
Iese Grecia din zona euro? Ce face ţara în câteva zile când nu mai are bani? Şi ce face Europa în faţa celui mai hotărât NU la care a asistat? Sunt ore cruciale pentru soarta Greciei şi pentru cea a Uniunii.
Luni, 06.07.2015, 19:13
Referendum Grecia. Ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, și-a anunțat luni dimineață demisia, la o zi după victoria categorică a taberei 'Nu' la referendumul privind propunerile de acord ale creditorilor internaționali, transmit AFP și Reuters.
Luni, 06.07.2015, 09:08
Indiferent de rezultatul oficial al referendumului, un lucru e cert: vin zile negre pentru greci. Iar Europa va fi direct afectată în curând. Inclusiv România.
Duminica, 05.07.2015, 19:18
Oficialii europeni ameninţă deja cu excluderea Greciei din zona euro. Dar premierul elen a votat cu zâmbetul pe buze. În secret, ar fi mobilizat armata, de teama unei revolte violente. Nume de cod, Nemesis. Grecii au răspuns la întrebarea:...
Duminica, 05.07.2015, 19:16
Istoria se scrie din nou, în Grecia. A venit ziua decisivă, care poate hotărî soarta unui continent. Ziua referendumului. Zece milioane de ştampile ar fi trebuit să aleagă drumul unei naţiuni. Între ajutor şi independenţă.
Duminica, 05.07.2015, 19:10
Grecii îşi decid astăzi soarta prin referendum.Aproape 10 milioane de oameni sunt aşteptaţi la urne pentru a spune DA sau NU planului de salvare propus de creditorii internaţionali.
Duminica, 05.07.2015, 13:41
Da sau nu! Grecii au două variante de răspuns la referendumul istoric de mâine. Iar ce vor decide ei, vrea să ştie toată Europa. Până atunci mulţi îşi fac provizii şi golesc magazinele de mâncare.
Sambata, 04.07.2015, 19:43
A mai rămas doar o zi până la referendumul care poate hotărî viitorul Greciei în zona euro sau în afara ei. Campania celor două tabere, încheiată prin uriaşe mitinguri la Atena, a lăsat electoratul profund divizat.
Sambata, 04.07.2015, 09:02
Măslinii le-au adus pace grecilor. Iar plajele le-au adus distracţie. Pentru localnicii din zonele turistice dar şi pentru străini, ziua a fost una obişnuită şi mai ales însorită. Însă, pe Acropole numărul turiştilor a scăzut considerabil.
Vineri, 03.07.2015, 19:50
Inainte de ivirea zorilor, mii de pensionari s-au aşezat în faţa băncilor pentru a-şi primi puţinul la care au dreptul din propriile economii. Furioşi şi confuzi, ei sunt parte din cei 47 la sută care vor vota un nou acord cu instituţiile...
Joi, 02.07.2015, 19:27
În Irlanda are loc astăzi un referendum care ar putea intra în istorie. Alegătorii trebuie să se pronunţe asupra căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Potrivit ultimelor sondaje, majoritatea voturilor va fi în favoarea legalizării lor.
Vineri, 22.05.2015, 06:52
Nu şi-au dobândit independenţa, iar asta i-a scos din minţi. Pe unii scoţieni. Mii de oameni şi-au împărţit pumni pe străzile din Scoţia, în faţa scutierilor. Cel puţin trei oameni au fost arestaţi în urma ciocnirilor.
Sambata, 20.09.2014, 08:57
Scoţienii au ales! Rezultatele parţiale ale referendumului arată că Regatul Unit nu-și va schimba granițele. Aprope toţi cetăţenii cu drept de vot au mers la urne, iar în jur de 55 la sută dintre ei, potrivit numărătorii parțiale, au spus NU independenţei.
Vineri, 19.09.2014, 08:02
Scoţienii au ales! Rezultatele parţiale arată că Regatul Unit va rămâne Unit. Aprope toţi cetăţenii cu drept de vot au mers la urne, iar aproape 55 la sută dintre ei, potrivit numărătorii din acest moment, au spus NU independenţei.
Vineri, 19.09.2014, 07:36
Regatul Unit al Marii Britanii ar putea deveni mai puţin unit. Scoţienii decid azi prin vot dacă ţara lor îşi recapătă independenta, după 300 de ani. E un referendum crucial pentru Scoţia, pentru Anglia, dar şi pentru restul Europei....
Joi, 18.09.2014, 19:56
Mâine are loc referendumul care va decide soarta Scoției. Un vot în favoarea independenței va implica separarea de Marea Britanie, în caz contrar, Scoția va beneficia de un statut de autonomie sporită. Indiferent de rezultatul scrutinului, un nou capitol se va deschide în relațiile epice și adesea războinice dintre ”Țara Scoților” și vecinii din sud,
Miercuri, 17.09.2014, 20:29
Un scoţian a pus în joc 480 de mii de euro, pe ideea că la referendumul privind independenţa Scoţieie, rezultatul va fi "nu!" Dacă predicţia lui se va adeveri, bărbatul va câştiga peste suma pusă la pariuri încă 123 de mii de euro.
Miercuri, 11.06.2014, 16:30