Preţurile petrolului au început să se stabilizeze miercuri, înregistrând o scădere uşoară, în urma anunţului Arabiei Saudite că va relua în totalitate producţia blocată de atacurile de sâmbătă până la sfârşitul acestei luni, investitorii fiind totuşi precauţi înaintea unei reduceri aşteptate a dobânzilor de către Rezerva Federală a Statelor Unite, transmite Reuters.
Miercuri, 18.09.2019, 09:14Ritmul de creştere a preţurilor locuinţelor a continuat să încetinească în al doilea trimestru din 2019, cererea de locuinţe este mai mare decât anul trecut, dar au început să apară întârzieri la încheierea tranzacţiilor, potrivit unui raport publicat, miercuri, de platforma Imobiliare.ro.
Miercuri, 24.07.2019, 12:27Celebrul mausoleu indian Taj Mahal, gandit ca un monument al iubirii eterne, ar putea fi victima incalzirii globale.
Joi, 15.03.2012, 00:00“Trebuie sa trecem de la o perioada de stabilizare la una de crestere a economiei”, a declarat Jeffrey Franks, miercuri, la televiziunea nationala. Seful misiunii FMI in Romania sustine ca sunt “semne clare” ca economia se stabilizeaza. Primul dintre acestea este ca rata de schimb s-a stabilizat. Apoi, exporturile au explodat, iar ratele de dobanda au scazut.
Joi, 10.02.2011, 00:00Presedintele Traian Basescu a sustinut o declaratie de presa pe tema acordului cu FMI, CE si BM. La inceputul discursului, seful statului a transmis condoleante familiilor minerilor care au decedat in urma incidetelor de la mina Uricani.
Duminica, 06.02.2011, 00:00Vanzarile de bere nu au puterea sa creasca nici in 2011, dupa doi ani in care volumele de bere vandute in Romania au scazut cu peste 20%. Anul viitor piata va reusi insa sa se stabilizeze, este de parere presedintele producatorului de bere United Romanian Breweries Bereprod (URBB).
Marti, 14.12.2010, 00:00