Antena Căutare

Articole despre termoscanere

Directorul MNŢR: Nu sunt bani pentru tuneluri dezinfectante şi termoscanere. Dacă ministerele Culturii şi Finanţelor nu vor suplimenta subvenţiile, muzeele nu vor putea fi deschise pe 15 mai

Directorul MNŢR: Nu sunt bani pentru tuneluri dezinfectante şi termoscanere. Dacă ministerele Culturii şi Finanţelor nu vor suplimenta subvenţiile, muzeele nu vor putea fi deschise pe 15 mai

Virgil Niţulescu, managerul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, a declarat miercuri pentru News.ro că instituţia pe care o conduce, la fel şi altele din subordinea Ministerului Culturii, se află aproape de incapacitate de plată. El a subliniat că în ultimele două luni au fost înregistrate pierderi de zeci de mii de lei şi au existat cheltuieli de funcţionare, contrar celor spuse de ministrul Bogdan Gheorghiu, astfel că nu sunt bani pentru achiziţionarea de tuneluri dezinfectante şi termoscanere, necesare în cazul redeschiderii muzeului. Dacă nu este luată curând o decizie la nivelul ministerelor Culturii şi Finanţelor privind acordarea de subvenţii suplimentare, a spus el, muzeele nu vor putea fi redeschise pe 15 mai, aşa cum a anunţat preşedintele Klaus Iohannis la începutul acestei săptămâni.

Miercuri, 06.05.2020, 12:29
S-au instalat primele termoscanere în aeroportul Otopeni. Acestea vor măsura temperatura pasagerilor care vin din zonele cu multe cazuri de coronavirus

S-au instalat primele termoscanere în aeroportul Otopeni. Acestea vor măsura temperatura pasagerilor care vin din zonele cu multe cazuri de coronavirus

Pasagerii care aterizează din regiunile afectate de coronavirus la aeroportul Otopeni vor fi testaţi, de acum înainte, cu termoscanere. Cinci din cele 35 de aparate de măsurat temperatura promise de Ministerul Transporturilor au fost deja instalate.

Sambata, 07.03.2020, 08:33

Ultimele știri

x