Antena Căutare

Articole despre trei gradinite

Primăria unei comune din Bihor a reabilitat trei grădiniţe, cu peste 800.000 de lei, unităţile fiind apoi închise pentru că nu mai sunt copii

Primăria unei comune din Bihor a reabilitat trei grădiniţe, cu peste 800.000 de lei, unităţile fiind apoi închise pentru că nu mai sunt copii

Primăria comunei Sâmbăta, judeţul Bihor, condusă de Mariana Laza (PSD), a reabilitat, cu peste 800.000 de lei, trei grădiniţe din comună, iar la finalul lucrărilor unităţile au fost închise pentru că nu mai sunt copii. În anul şcolar 2019 – 2020, s-au înscris doar 15 copii pentru cele trei grădiniţe.

Miercuri, 02.10.2019, 10:55
Grădinițele de la sat, la standardele UE. Cei mici au început cursurile la noua grădiniță

Grădinițele de la sat, la standardele UE. Cei mici au început cursurile la noua grădiniță

Satele din România intră, uşor, uşor, în rândul lumii moderne. Măcar pe unde se poate. Trei grădiniţe din cele trei sate ale comunei Căianu Mic, Bistriţa-Năsăud se ridică acum la standarde europene.

Luni, 04.12.2017, 16:26
x