Flavia Mihăşan, vecina de la “Neatza” a început primăvară cu dreptul!
Ziua de astăzi va fi una caldă în majoritatea regiunilor, însă spre seară şi noaptea va ploua pe arii extinse. De asemenea, vântul va sufla slab.
Actorul american Jencarlos Canela și ”vecina” Flavia au oferit un moment de senzație la Neatza! Cei doi au dansat salsa
Finalul acestei săptămâni ne va aduce vreme capricioasă. Muntenia va fi privilegiată și răsfățată de razele soarelui, în timp ce în restul țării va ploua, iar la munte va ninge.
Vremea se răcește! Ploile vor începe de astăzi în majoritatea zonelor țării. Doar locuitorii Dobrogei, dar și cei din Muntenia se vor bucura de soare. Vântul va sufla slab cu unele intensificări în nord-vest!
Primăvara va continua să fie frumoasă în vestul țării, însă în restul teritoriului va fi înnorat și vor începe ploile. Vor cădea precipitații în Dobrogea, Moldova, dar și Muntenia
Primăvara imprevizibilă ne aduce în țară, atât vreme cu soare cât și ploi. În Oltenia va ploua slab, iar în Munții Banatului ne vor aștepta precipitații mixte.
După coduri galbene de ploi şi ninsori ne vom relaxa pentru câteva zile sub razele soarelui. Până miercuri seara vremea va fi în general frumoasă, fără precipitaţii cantitative! Astăzi se va încălzi uşor, iar vântul va prezenta...
Întotdeauna pusă pe şotii şi extrem de simpatică, Flavia Mihăşan face tot ce poate să aducă binedispoziţia în casele telespectatorilor, însă uneori are parte de mici ”surprize”.
Vremea rea a pus stăpânire pe România, iar majoritatea regiunilor se află sub incidenţa codului galben de ninsori. Temperaturile au scăzut drastic, iar în multe zone ale ţării ninge.
Momente inedite astăzi, la Neatza, unde Flavia a oferit un moment magistral. Pentru prima dată, aceasta a primit o lecţie la instrumentul muzical numit marimbafon de la cunoscutul muzician Zoli Toth.
Flavia Mihășan și Dani Oțil dau câteva detalii neștiute din viața lor de cuplu.
Dacă ieri am fost răsfăţaţi de razele frumoase ale soarelui, astăzi vremea se schimbă. Începând cu ora 13.00 intră în vigoare un cod falben de ploi, ce este valabil pentru centrul şi vestul ţării, unde se vor înregistra precipitaţii sub...
Soarele şi-a făcut, în sfârşit, apariţia, motiv pentru care va încălzi aproape toate regiunile ţării. Totuşi, vântul va adia dimineaţa, iar spre mijlocul zilei, temperaturile din termometre vor urca până la 12 grade.
Meteorologi nu au veşti bune pentru noi nici astăzi, căci nu scăpăm de ploi. În continuare se vor înregistra precipitaţii în nordul, centrul şi estul ţării. La munte, însă, se vor semnala ninsori, iar în timpul zilei, vântul va sufla...
Flavia Mihășan îi transmite un mesaj emoționant mamei, La finalul declarației intră în jocul lui Dani și face și o glumă.
Primăvara a debutat cu o vreme ploiasă, iar veştile de la meteorologi nu sunt prea bune. În continuare, se vor înregistra ploi în majoritatea zonelor ţării. Totuşi, temperaturile din termometre vor fi pozitive
Flavia a reușit să-i lase pe toți cu gurile căscate atunci când a apărut într-o ținută extrem de sexy la a treia ediție a emisiunii „Te cunosc de undeva!”.
Duminica, 01.03.2015, 15:18
Vezi aici cum s-a descurcat Flavia Mihășan pe patine!
Momente deosebit de incendiare, nerecomandate cardiacilor, au avut loc astăzi, la Neatza, unde Flavia, frumoasa vecină sexy, a fost "botezată" într-un mod cu totul şi cu totul inedit.
Momente deosebit de incendiare, nerecomandate cardiacilor, au avut loc astăzi, la Neatza, unde Flavia, frumoasa vecină sexy, a fost "botezată" într-un mod cu totul şi cu totul inedit.
Vineri, 27.02.2015, 09:44
Vremea se menţine în continuare ploiasă, chiar dacă temperaturile din termometre sunt ridicate pentru această perioadă. La munte se vor semnala precipitaţii mixte, iar vântul va sufla cu putere.
În fiecare săptămână, Florin Neby, instructorul de fitness de la Neatza, pregăteşte momente deosebit de hot.
Joi, 26.02.2015, 09:08
Răzvan şi Dani s-au întrecut într-un concurs inedit la Neatza!
În fiecare săptămână, Florin Neby, instructorul de fitness de la Neatza, pregăteşte momente deosebit de hot.
Flavia Mihăşan, Delia şi Ştefan Bănică sunt doar câteva dintre starurile care au făcut furori pe canapeaua magică de la Neatza, unde au luat parte la un "interogatoriu" picant, iar acum a venit rândul băieţilor de la 3 Sud Est.
Miercuri, 25.02.2015, 12:13
Flavia Mihăşan, Delia şi Ştefan Bănică sunt doar câteva dintre starurile care au făcut furori pe canapeaua magică de la Neatza, unde au luat parte la un "interogatoriu" picant, iar acum a venit rândul băieţilor de la 3 Sud Est.
Nici astăzi nu scăpăm de ploi, căci se vor înregistra precipitaţii în toate regiunile ţării, iar vântul va sufla cu putere. Totuşi, valorile din termometre rămân bune pentru această perioadă.
Obibug, extraterestrul de la Neatza, ii desluseste visul Flaviei Mihăşan.
Astăzi, vremea va fi mohorâtă în Capitală, însă treptat, treptat, valorile temperaturilor din termometre vor urca. Nu sunt prognozate precipitaţii, însă dimineaţa şi seara se va înregistra ceaţă.
Ziua de astăzi se anunţă a fi una mohorâtă, căci în se vor înregistra precipitaţii sub formă de ploi în aproape toate zonele ţării. Totuşi, valorile temperaturilor nu vor scădea prea mult.
Momente inedite în această dimineaţă, în emisiune, unde în platoul emisiunii "Neatza" şi-au făcut apariţia oamenii de la Toredo Magic Show, o trupă de circ ce va face spectacol în acest weekend.
Vineri, 20.02.2015, 10:53
Momente inedite în această dimineaţă, în emisiune, unde în platoul emisiunii "Neatza" şi-au făcut apariţia oamenii de la Toredo Magic Show, o trupă de circ ce va face spectacol în acest weekend.
Începând de astăzi, vremea se va încălzi şi va fi cald şi în week-end. În timpul zilei soarele va străluci timid, iar noaptea se anunţă precipitaţii slabe în nord, centrul şi estul ţării.
Momente deosebit de incendiare în această dimineaţă, unde Bianca, sportiva sexy de la "Neatza", a făcut senzaţie alături de Flavia şi Miruna.
Joi, 19.02.2015, 09:04
Momente deosebit de incendiare în această dimineaţă, unde Bianca, sportiva sexy de la "Neatza", a făcut senzaţie alături de Flavia şi Miruna.
Ziua de astăzi se anunţă a fi tot răcoroasă, cel puţin dimineaţa şi seara, când va fi ger. În timpul zilei, razele de soare ne vor alinta. Nu se vor înregistra precipitaţii.
Este tânără, frumoasă şi are spectacolul în sânge. Flavia Mihăşan face senzaţie în fiecare dimineaţă şi deoseori ne surprinde în fel şi chip. Astăzi, a fost ziua cea mare, căci vecina sexy de la Neatza a recunoscut că a făcut amor prin telefon.
Este cunoscut pentru numeroasele relaţii tumultuoase pe care le-a avut, a cucerit inimile a milioane de oameni graţie rolului interpretat în "Piraţii din Caraibe", iar acum a făcut spectacol în România.
Marti, 17.02.2015, 10:41
Este cunoscut pentru numeroasele relaţii tumultuoase pe care le-a avut, a cucerit inimile a milioane de oameni graţie rolului interpretat în "Piraţii din Caraibe", iar acum a făcut spectacol în România.
Vremea nu dă semne să devină mai caldă. Astăzi vom avea parte de raze de soare, însă va fi ger. De asemenea, nu se vor înregistra ploi, iar fulguielile vor fi modeste. Totuşi, vântul va sufla cu putere.
Dacă sâmbătă ne-am bucurat de vreme frumoasă, începând de astăzi, soarele îşi va lua o vacanţă până joi. Valorile temperaturilor din termometre vor scădea drastic şi chiar va ninge, în anumite regiuni.
Flavia Mihășan afirmă plină de entuziasm la matinalul moderat de Răzvan și Dani că vede inimioare peste tot. O fi un semn?!
Soarele va străluci astăzi în majoritatea regiunilor din ţară şi nu se vor înregistra precipitaţii însemnate cantitativ. Vântul va adia uşor, iar dimineaţa şi seara va fi ger. Cum va fi vremea în fiecare zonă a ţării, află urmărind clipul de mai sus!
Răzvan și Flavia Mihășan au început pregătirile pentru o nouă provocare. Natalie Portman și Johnny Depp vor fi personajele pe care le vor imita cei doi!
Află aici care este părerea Flaviei Mihășan despre sărbătoarea dragostei, Valentine's Day.
Flavia Mihăşan, vecina de la Neatza, îţi spune cum va fi vremea în toate regiunile ţării.
Echipa de la Neatza au avut parte de o provocare inedită în platoul de la ”Neatza”. Vezi aici cine a câștigat.
Flavia Mihăşan, vecina de la Neatza, îţi spune cum va fi vremea în toate regiunile ţării.
Simona Dragomir și Flavia Mihășan au avut parte de o provocare în platoul de la ”Neatza”. Vezi aici cine a câștigat.