În sezonul 13 al emisiunii Chefi la cuțite, Orlando Zaharia, Ștefan Popescu, Richard Abou Zaki și Alexandru Sautner s-au întrecut ediție după ediție pentru a câștiga amuletele puse la bătaie de Irina Fodor. În lupta pe echipe, fiecare avantaj contează, așa că toți cei patru jurați au încercat, de fiecare dată, să pună în farfurie rețete spectaculoase atât din punct de vedere vizual, cât și din punct de vedere al gustului sau al execuției. Telespectatorii care au urmărit confruntarea au putut savura nu doar momente delicioase, ci și rețete numai bune de pregătit pentru familie și cei dragi.
Iată câteva idei de rețete de la Chefi la cuțite, care pot fi pregătite cu ușurință și acasă, powered by Coca-Cola.
Rețeta de supă cremă de morcovi cu portocale și anason a lui chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite
În ediția 3 a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 13, la proba de amuletă, Orlando Zaharia a ales să facă o supă cremă de morcovi cu portocală și anason. A ales acest preparat pentru consistența sa cremoasă, dar și pentru combinația surprinzătoare de gust.
Ingrediente și mod de preparare pentru supa cremă de morcovi cu portocale și anason a lui chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite
- 500 gr morcovi
- 1-2 cepe
- 1 cățel usturoi
- 500-1000 ml supă de legume (se adaugă în funcție de textura dorită)
- 100 ml suc portocale (1-2 portocale)
- 2 linguri unt
- 3 bucăți anason stelat
- Sare și piper
Untul se topește și se adaugă ceapa tocată mărunt, la fel și usturoiul. Se adaugă anasonul stelat și se lasă pe foc câteva minute, să se elibereze aromele. Se adaugă morcovii pe care anterior i-am copt la cuptor cu 2 jumătăți de portocală. Așadar, punem morcovii copți și zeama de la portocala coaptă în oală, dar și zeama de la cealaltă portocală. Se lasă la fiert și, când totul e gata, din supă se scoate anasonul și se blendează până se obține o textură fină. Se pune sare și piper după gust.
Supă cremă de morcovi cu portocale și anason
Rețeta de risotto cu creveți a lui chef Alexandru Sautner de la Chefi la cuțite
În ediția 8 a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 13, la proba de amuletă, Alexandru Sautner a ales să facă o rețetă de risotto cu creveți. A ales acest preparat ca să îl impresioneze pe Nea Marin, însă dish-ul poate fi savură oricând acasă, alături de întreaga familie. Iată rețeta care poate fi pregătită cu ușurință și acasă, powered by Coca-Cola.
Ingrediente și mod de preparare pentru risotto cu creveți a lui chef Alexandru Sautner de la Chefi la cuțite
- 200 gr orez special pentru risotto
- 250-300 grame creveți
- O ceapă
- 80-100 gr unt
- 80-100 gr parmezan ras
- 1 pahar vin alb
- Supă de pui
Ceapa se toacă mărunt și se călește cu o lingură de unt până ce devine sticloasă și, ca să nu se ardă, se poate adăuga puțină supă de legume și se lasă la fiert la foc mediu. Când ceapa e toată sticloasă se adaugă orezul și se amestecă fără oprire, ca să nu se lipească. După câteva minute se adaugă paharul de vin alb și se amestecă până se evaporă alcoolul. Se adaugă treptat supa de legume, folosind un polonic, și se amestecă în mod constant. Creveții tăiați mărunt se pot adăuga când se începe adăugarea supei.
Când orezul e fiert, se adaugă sare și piper după gust. Se pune parmezanul și se amestecă pentru omogenizare, apoi se procedează la fel cu untul. Se decorează după gust.
Risotto cu creveți
Tot ce trebuie să știi despre sezonul 13 Chefi la cuțite. Edițiile integrale se văd în AntenaPLAY
Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner, Chef Richard Abou Zaki și Chef Ștefan Popescu au decis să scrie următorul capitol din bucătăria show-ului prezentat de Irina Fodor.
Astfel, la Chefi la cuțite, în noul sezon, cei patru jurați aduc în ringul culinar impresionanta lor experiență, fiind pregătiți să descopere noi talente în domeniul gastronomic, dar și să se întreacă în arena amuletelor, care aduce noutăți, începând cu acest sezon.
Fiecare Chef va primi un număr de puncte pentru preparatul său la întrecerile amuletelor, punctajul final fiind criteriul în funcție de care se va decide cine sunt Chefii care trec în etapa următoare, căci doar trei dintre cei patru jurați vor avea o echipă în etapa confruntărilor. Nu în ultimul rând, juratul care nu își va alcătui o echipă va decide în ce tabără va intra câștigătorul cuțitului său de aur.
Chefi la cuțite sezonul 13 aduce rețete savuroase, confruntări savuroase, momente delicioase și povești de viață surprinzătoare.
Edițiile integrale din sezonul 13 Chefi la cuțite pot fi vizionate pe AntenaPLAY.