Antena Căutare

Cum arăta Florin Dumitrescu fără păr, acum 11 ani. Imaginea în care nu îl vei recunoaște

Florin Dumitrescu a publicat o fotografie cu el din anul 2010, pe vremea când nu avea pletele cu care se mândrește acum.

Florin Dumitrescu a publicat o fotografie de la 23 de ani | Antena 1

Florin Dumitrescu a postat o Instagram o imagine în care apare gătind. Ce i-a impresionat pe fani a fost faptul că nu se așteptau ca Florin Dumitrescu să fi fost vreodată chel.

„Că tot cereți poze cu părul scurt. 2010, luna mai cred”, a scris Florin Dumitrescu în dreptul fotografiei în care pletele cu care fanii s-au obișnuit lipsesc cu desăvârșire.

Peste 10 mii de fani au apreciat fotografia publicată de Florin Dumitrescu pe rețelele sociale.

„Dar ne-am obișnuit cu dumneavoastră cu părul lung și vă preferăm așa”, „Arătai bine și cu chelie”, „Scurt? Cam chel zic eu”, sunt câteva dintre comentariile pe care le-a primit îndrăgitul chef de la Chefi la cuțite, la fotografia realizată pe vremea când avea 23 de ani.

Articolul continuă după reclamă

Cum și-a cunoscut Florin Dumitrescu soția

Florin Dumitrescu și Cristina Sima s-au văzut pentru prima oară în anul 2010, când frumoasa blondă s-a decis să îi treacă pragul resturanului pentru a gusta din mancarea savuroasă, preparată de către el. Florin Dumitrescu a fost cucerit din prima clipă de frumusețea Cristinei și i-a pregătit un desert spectaculos pentru a o impresiona.

După ce a plecat din resturant, Florin Dumitrescu i-a cerut prietenia pe Facebook, fiind foarte nerăbdător să o reîntâlnească.

Citește și: Fetele lui Chef Florin Dumitrescu au crescut și îi seamănă leit! Cum arată azi

"Începutul relației noastre a fost foarte interesant, ne-am cunoscut așa cum suntem noi, ne-am mutat împreună deja la câteva zile de când, oficial, am început relația, dar, în același timp, ne ascundeam de ochii lumii. Proprietarii restaurantului unde lucram eu erau prieteni cu Cristina și nu știam ce părere și-ar fi făcut dacă noi ne-am fi afișat împreună, în perioada respectivă. Așa că ea era pentru mine ,,fructul Interzis" și ne furam câte un pupic, pe ascuns, pe terasă sau în spatele bucătăriei. Dar, înainte să ajungem la asta, am avut două luni în care vorbeam foarte mult pe Facebook, prin mesaje, momente în care ne împărtășeam toate gândurile și vorbeam despre orice. Abia după două luni mi-a dat și numărul de telefon.", a spus Florin Dumitrescu.

După trei ani de relație s-a născut prima fetiță a celor doi, iar apoi a urmat nunta și cea de-a doua fetița, care le-a bucurat sufletele.

"Eu mi-am dorit dintotdeauna o relație cu femeia perfectă. Bineînțeles, perfecțiunea este diferită în accepțiunea fiecăruia. Eu am întâlnit-o pe a mea. Am știut că este ea din momentul în care a apărut, pentru că se cam oprise timpul în loc, era o atmosferă ca de film în perioada aceea în viața mea. Eu, boem, melancolic, artist, am privit-o pe ea, elegantă, frumoasă, strălucitoare, și mi-am dat seama că, dacă ea ar deveni iubita mea, aș putea să fac orice în viața asta, că totul este posibil. Și așa a fost. Mi-am găsit jumătatea și mă bucur că nu am lăsat-o să treacă pe lângă mine, iar de atunci și până azi, și în continuare, fac tot ce îmi stă în putință să mă iubească în fiecare zi la fel de mult și să o iubesc în fiecare zi la fel de mult. Noi trăim o poveste aparte!", a mai spus Florin, conform Viva.

Keed a lansat piesa „Chefi la cuțite” și versurile i-au surprins pe fani! Ce mesaj ascund... Lupte la cuțite între chefi: ”Lasă-mi oamenii în pace”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru restaurantul său
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x