Antena Căutare

Cștigătorul ”Chefi la cuţite”, recunoaște: "Mi-a fost foarte ușor să câștig". Cum a arătat prima noapte din viața lui Munti după difuzarea finalei

Al 6-lea sezon Chefi la cuţite s-a încheiat! Iar Mihai Munteanu, sau Munti, aşa cum îl ştie deja o ţară întreagă, a câştigat marele premiu. Ei bine, Munti a venit în platoul Acces Direct, însoţit de colegii lui, care l-au ajutat în Marea Finală: Silviu Nedelcu, Alex Ilinca, Sorin Stan şi Valentin Dumitrescu.

Al 6-lea sezon Chefi la cuţite s-a încheiat! Iar Mihai Munteanu, sau Munti, aşa cum îl ştie deja o ţară întreagă, a câştigat marele premiu. Ei bine, câștigătorul "Chefi la cuțite", sezonul 6, a venit în platoul Acces Direct, însoţit de colegii lui, care l-au ajutat în Marea Finală: Silviu Nedelcu, Alex Ilinca, Sorin Stan şi Valentin Dumitrescu.

Într-un interviu extrem de sincer, Munti a mărturisit că i-a fost ușor să câștige, pe de o parte pentru că s-a bagat pe sprinjinul necontenit al celor mai talentați bucătari care, între timp, i-au devenit și buni prieteni. În plus, faptul că nu s-a așteptat să fie el cel care câștigă trofeul și marele premiu de 30.000 de euro, l-a făcut să se poată bucura și mai mult de victorie.

”Mi-a fost froarte ușor să câștig pentru că nu m-am așteptat niciodată”, a declarat Munti, la Acces Direct, unde a vorbit și despre cum a decurs prima noapte din viața lui, după difuzarea finalei "Chefi la cuțite". "Am primit foarte multe mesaje pozitive după ce s-a anunțat câștigătorul care mi-au dat un vibe foarte bun și le mulțumesc tuturor", a mărturisit "uriașul lui Bontea".

Mihai Munteanu, Munti, la degustările pe nevăzute:

Mihai Munteanu, zis și Munti, are 32 de ani, e din București și a ajuns în bucătărie din... greșeală. Nu credea vreodată că se va îndrăgosti iremediabil de această meserie, iar acum nu-și vede viața fără să gătească.

În urmă cu câțiva ani, Mihai Munteanu a ajuns în Anglia să lucreze la un restaurant, spăla vase. Datorită chefului bucătar a ajuns să gătească.

Cștigătorul ”Chefi la cuţite”, recunoaște: "Mi-a fost foarte ușor să câștig". Cum a arătat prima noapte din viața lui Munti după difuzarea finalei

Povestea lui a început atunci când a ajuns prima dată într-un restaurant, nu ca chef, ci la spălat vase. "A fost ciudat, pentru că spălasem trei oale toată viața mea. Dar m-am descurcat, iar unul dintre bucătarii de acolo mi-a oferit o șansă", povestește Mihai.

A gătit o Paella valenciana, la degustările pe nevăzute, în semn de omagiu adus celui care l-a inițiat în tainele bucătăriei. S-a arătat în fața chefilor care a fost impresionați de statura sa impunătoare. I-a impresionat, însă, și preparatul? Da, căci a primit trei cuțite!

El e Munti, câștigător "Chefi la cuțite", sezon 6. "Uriașul lui Bontea" a cucerit trofeul și publicu... "Acum să te vedem, uriașule!" Colegii de echipă au avut cea mai tare provocare, în direct, pentru Munti, câști...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Chef Richard Abou Zaki a gătit la evenimentul din Torino care atrage cele mai importante figuri ale gastronomiei din lume
Chef Richard Abou Zaki a gătit la evenimentul din Torino care atrage cele mai importante figuri ale gastronomiei din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x