Antena Căutare

Atenționare meteo! Cât mai țin ploile în România! La munte sunt anunțate ninsori!

Sunt anunțate ploi în continuare în toată țara, până marți, 10 martie, ora 23.00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Atenționare meteo! Cât mai țin ploile în România! La munte sunt anunțate ninsori! | profimediaimages.ro

În jumătatea de sud, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp și izolat 35...40 l/mp.

În regiunile sud-estice, temporar instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină.

Potrivit ANM, la munte, mai ales la altitudini de peste 1700 m, precipitațiile vor fi predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.

În cursul zilei de marți, 10 martie, în regiunile estice, sud-estice și sud-vestice, vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 45…55 km/h și izolat 60 km/h.

Articolul continuă după reclamă
România a avut cea mai scurtă şi călduroasă iarnă din istorie. Vremea bate record după record!... Meteo 10 martie 2020: Vreme ploioasă și instabilă în mai multe regiunii ale țării. Vor fi descărcări electrice, vânt şi ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 26 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Danielei Condurache Sambata, 26.04.2025, 15:36
Citește și
Prognoză meteo 28 aprilie - 3 mai 2025. Cum va fi vremea în România în această perioadă
Interviu CaTine la Masculin cu Mihai Jurca: „Nu există părintele perfect” Catine.ro
Șapte județe se află sub cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină. Ce zone sunt vizate de avertizarea...
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Marius Elisei, surprins alături de Isabela. Gestul făcut de bărbat față de fata lui și a Oanei Roman în plină... Libertatea.ro
Ray Dalio, legendarul investitor al unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii: Tarifele au un efect... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Nadia Comăneci și Bart Conner au sărbătorit 29 de ani de căsătorie. Cum a arătat campioana noastră în rochia... Elle
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…”... Spynews.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu... BZI
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Chifle Laugenbrot. Rețetă din bucătăria germană HelloTaste.ro
A fost făcut public rezultatul final al autopsiei actorului Gene Hackman. Ultimele dezvăluiri scot la lumină... Antena3.ro
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald... useit
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2025. Balanțele sunt în echilibru. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Mașinile din UE, controlate la sânge. Românii vor fi „accidentați” în plin Jurnalul
Top 3 zodii cu noroc la bani, dar încercări în dragoste în mai 2025 Kudika
Trucul pentru a dubla rapid recolta de căpșuni. Ce fac grădinarii cu experiență pentru a obține mai multe... Playtech
Detalii cutremurătoare ies la iveală din ancheta bebelușului furat din maternitatea Bacău. Cum a fost scos... Redactia.ro
Răsturnare de situaţie în cazul bebeluşului răpit de la Maternitatea din Bacău. Poliţiştii iau în calcul o... Observator
Cum se face un transplant. Care sunt condițiile donării de organe MediCOOL
Cremă de lămâie cu ananas. Un echilibru perfect între acrișor și exotic HelloTaste
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă ProSport
Cum a reacționat acest bărbat, după ce și-a dat seama că și-a cumpărat propria mașină furată anterior Gandul
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat CanCan
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor DeParinti
5 lucruri pe care nu le știai despre Inna: Ce studii are și cum își alintă pisica ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Gogoși pufoase cu cartofi în aluat, delicioase și consistente Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x