Antena Căutare

De când va fi, oficial, vreme de primăvară în România. Pe care dintre Babele de martie are sens să o alegi anul acesta

Vremea de primăvară în România se lasă așteptată, deși după episodul recent de iarnă severă, condițiile meteo revin pentru scurt timp la normal. Meteorologii anunță, însă, că în primele zile din luna martie, iarna ar putea lovi din nou cu furie în țară, abia apoi urmând să se instaleze „oficial” primăvara.

Vremea de primăvară în România se lasă așteptată, deși după episodul recent de iarnă severă, condițiile meteo revin pentru scurt timp la normal. Meteorologii anunță, însă, că în primele zile din luna martie, iarna ar putea lovi din nou cu furie în țară, abia apoi urmând să se instaleze „oficial” primăvara.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), de luni începe să se încălzească uşor, însă va mai fi ger dimineaţa, local în regiunile centrale şi izolat în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special în nordul şi estul ţării, dar condiţiile de apariţie a precipitaţiilor vor fi extrem de reduse.

Vremea în București, în următoarele zile

Şi în Bucureşti, vremea va deveni normală termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de -5...-3 grade, posibil mai coborâtă în zona preorăşenească. În următoarele zile, până joi, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru sfârşitul lunii februarie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în primele două zile.

ANM a dat publicităţii şi prognoza meteo pentru luna martie. Conform estimărilor, vom avea pare de valori termice mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în cea mai mare marte a ţării. De asemenea, precipitaţiile estimate a se înregistra în prima parte a lunii martie vor fi deficitare, urmând ca nivelul lor să crească din a doua jumătate a intervalului prognozat.

Prognoza meteo pentru luna martie. Pe care dintre Babele de martie are sens să o alegi anul acesta

Conform ANM, nu este exclus ca în perioada 1-8 martie, iarna să lovească din nou cu furie. Luni, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări îndeosebi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 10 grade, iar cele minime, în general, între -8 şi 1 grad. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Tradiția Babelor se desfășoară de pe 1 până pe 9 martie. Fiecare român își alege o „babă” sau mai bine o zis o zi. Așa cum va fi baba pe care omul și-o alege, așa va fi și firea omului în anul ce vine. Unii bătrâni spun că așa cum este vremea în acea zi așa îi va merge omului în anul acela. Și anume, dacă vremea este frumoasă iar soarele este prezent pe cer, acel om va fi voios și bun la suflet întreg anul iar toate îi vor merge bine. Totuși, dacă în acea zi cerul este întunecat, omul acela nu va fi bun la suflet ci mai degrabă supărăcios. Însă, unii bătrâni cred că dacă ninge sau plouă în acea zi, anul va fi unul bogat.

Vremea martie. Săptămâna 25.02.2019 – 04.03.2019

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval în cea mai mare marte a ţării, abatere termică pozitivă ce va fi mai pronunţată în nord-estul teritoriului. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Vremea martie. Săptămâna 04.03.2019 – 11.03.2019

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acesti interval, la nivelul întregii ţări. Precipitaţiile estimate a se înregistra în această săptămână vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Excepţie vor face regiunile nord-vestice, unde cantităţlie de precipitaţii vor fi apropiate de cele nomale ale perioadei.

Vremea martie. Săptămâna 11.03.2019 – 18.03.2019

Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate a se înregistra în această perioadă vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.

Vremea martie. Săptămâna 18.03.2019 – 25.03.2019

Mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în jumătatea vestică a ţării şi apropiat de cel mormal pentru această perioadă în rest.

Temperaturi de 15 grade săptămâna asta! Prognoza meteo 25 februarie- 3 martie... Prognoza meteo pe 2 săptămâni. Temperaturi de 18 grade în România!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x