Antena Căutare

Celebrul muncitor ”Dorel” lovește din nou! Motivul halucinant pentru care a doua pistă a aeroportului Henri Coandă a avut nevoie de reparații, deși n-a fost inaugurată

Celebrul muncitor cunoscut drept "Dorel" a lucrat şi pe cel mai mare aeroport din ţară! Cea de-a doua pistă a aeroportului Henri Coandă nu a fost încă inaugurată, dar a avut deja nevoie de reparaţii.

Celebrul muncitor cunoscut drept "Dorel" a lucrat şi pe cel mai mare aeroport din ţară! Cea de-a doua pistă a aeroportului Henri Coandă nu a fost încă inaugurată, dar a avut deja nevoie de reparaţii.

S-a aflat de ce pista de pe aeroportul Henri Coandă a fost decopertată. Mai exact, potrivit specialiștilor, compoziţia asflatului nu era cea potrivită pentru o pistă unde aterizează şi decolează avioane. Constructorul a început să refacă lucrarea, după ce a decoperat o bucată.

Gropile de pe una dintre căile de rulare sunt atât de serioase încât a fost nevoie să fie frezată o bucată de 1200 de metri şi cu o grosime de 6 centimetri. Iar în perioada următoare şi cele două piste vor intra în reparaţii.

Lucrările au început în aprilie şi sunt acum aproape pe final. Doar că pe pista 2 experţii au descoperit că lucrarea e greşită pe 20 de metri.

La un simplu test, specialiştii şi-au dat seamnă că asflatul era necoform pentru că avea în compoziţie prea mult bitum care a ieşit a ieşit la suprafaţă şi format o peliculă extrem de lucioasă. Pe un astfel de asflat, pe timp de iarnă, aeronavele ar fi derapat.

Ca măsură s-a dechis înlăturarea nu doar a celor 20 de metri pătraţi, ci şi a întregii şarje aşternută, adică 400 de metri pătraţi, aceasta a fost îndepărtată, suprafaţa tratată fiind şi în cursul zilei de astăzi se efectuează reaşterne. Constructorul şi-a asumat responsabilitatea şi constructorul va reface pe banii lui.”, a declarat Vali Iordache, purtătorul de cuvânt al Compania Naţioanel Aeroporturi

La mijlocul lunii iunie ar urma să fie facută recepţia pistei 2 care ar putea deveni operaţională pe toată lungimea ei, după câţiva ani buni în care 35% a fost închisă tot din cauza unor lucrări proaste. Toate reparatiile vor fi gata în toamnă, spun oficialii aeroportului. Valoarea investiţiei se ridică la aproape patru milioane de euro.

Imagini tulburătoare! Bărbat, găsit spânzurat în cimitir, de crucea soției sale. Nu a suportat pierderea femeii iubite, ... România s-a cutremurat din nou, în urmă cu puțin timp! Este al ȘAPTELEA seism de la începutul lunii...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 9 decembrie 2024. Ruxandra a câștigat suma de 3500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 9 decembrie 2024. Ruxandra a câștigat suma de 3500 de lei Marti, 10.12.2024, 19:00
2025 de exceptie Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x