- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Drumul cu trenul spre staţiunile de pe litoralul românesc îi supune pe turişti unor grele încercări. Între Constanţa şi Mangalia, fiecare gară este o adevărată provocare.
Scaunele sunt rupte, peroanele pline de gropi şi de gunoaie, iar oamenii coboară şi urcă în vagoane doar ajutaţi.
Urcăm în tren la Constanţa. Şi aflăm că primul test prin care trebuie să treacă turiştii este biletul fără loc.
După ce trece de Constanţa, trenul opreste în Eforie Nord Pe peronul gării, scaunele sunt unul da, altul ba, iar turiştii se luptă să ajungă la tren prin craterele din asfalt.
Coborâm la Tuzla. Halta în care trenul intră parcă într-o altă dimensiune a timpului. Totul e în paragină, iar peroanele sunt invadate de buruieni.
Numai turist să nu fi şi să vrei să iei trenul de la Tuzla spre o altă staţiune. Casa de bilete zace într-o mizerie de nedescris, iar din locul în care oamenii aşteptau trenul nu a rămas decât structura de fier, care este complet mâncată de rugină.
Plecăm din Tuzla spre Costineşti. În staţiunea tineretului, gara e îngropată în gunoaie. Rugina s-a impregnat în ziduri, mizeria s-a sedimenta, iar peste scaune picura din seni. Aceeaşi imagine dezolantă îi întâmpină pe turişti şi la Neptun.
În halta de la Neptun, pavajul garii este atât de deteriorat, încât oamenii îşi duc cu greu bagajul de-a lungul peronului, iar multe dintre scaunele gării sunt pur şi simplu vandalizate.
Între scările trenului şi peron e mai multe de jumătate de metru, aşa că turiştii se chinuie şi la urcare, dar şi la coborâre.
Pe vremuri, Neptun era staţiunea preferată a turiştilor străini. Timpul a trecut, turiştii au plecat, dar Neptun a rămas exact ca pe vremuri.
Patru gări pe traseul dintre Constanţa şi Mangalia, aceleaşi dezastru. O variantă alternativă pentru turişti ar fi microbuzele, dar şi acestea sunt adesea supraagomerate. Le-am solicitat un punct de vedere şi reprezentanţilor CFR, dar nu am primit un răspuns până la ora difuzării acestui reportaj.
Citește mai mult pe Observator.tv!
O ploaie de jumătate de oră a transformat o stradă din Craiova într-un lac. S-a circulat cu barca... Imagini dramatice! Ploile torențiale au făcut ravagii: Drumuri surpate și mașini luate de ape...