Antena Căutare

A apărut jocul video care tratează frica și depresia! Aplicația e gratuită pentru toți posesorii de telefoane inteligente

Stresul, anxietatea sau fricile nu se vindecă doar în cabinetul psihologului. Mai nou, şi printr-o aplicaţie pe telefon. Cinci tineri din Alba au reuşit să transpună lupta cu demonii interiori într-un joc video pe cât de simplu, pe atât de eficient, spun ei.

Stresul, anxietatea sau fricile nu se vindecă doar în cabinetul psihologului. Mai nou, şi printr-o aplicaţie pe telefon. Cinci tineri din Alba au reuşit să transpună lupta cu demonii interiori într-un joc video pe cât de simplu, pe atât de eficient, spun ei.

Cel care îl încearcă devine pe loc un luptător neînfricat care atacă, pe rând, fiecare trăire interioară care îl consumă. Şi câştigă nu doar virtual, ci şi în realitate: stimă de sine şi încredere în forţele proprii.

În vremuri în care depresia este boala secolului, "Sunt bine" este răspunsul aproape mecanic la întrebarea "Cum te simţi?". A trăit asta şi un programator din Alba Iulia, care a trebuit să-şi înfrunte fricile şi anxietatea. Alături de alţi patru prieteni, a decis să arate oamenilor că pot lupta cu emoţiile negative şi într-un mod mai relaxant, nu doar în faţa psihologului. Şi cum mai bine decât printr-un joc, mai ales că cei mai mulţi, când au probleme, se refugiază în telefoane.

Aşa arată aplicaţia şi pe telefon. Este, de fapt, un joc de acţiune pe 30 de nivele, iar monştrii pe care îi avem de înfruntat sunt fricile din noi

”Am început să facem designul monştrilor ca să fie cât de cât apropiat cu ce reprezintă.”, a povestit Vali Mariș, programator.

Iar atunci când joci eşti, de fapt, un luptător care atacă, pe rând, fiecare emoţie negativă.

”Asta este mânia excesivă care nu-ţi face rău în mod direct, dar intră în tine şi îţi consumă toate resursele. După care avem depresia, care vine după tine şi te prinde, te îmbrăţişează şi te omoară aşa, te sufocă. Avem paranoia, care e un iepure speriat, care îşi imaginează că sunt monştrii peste tot şi asta şi face, apar tot felul de monştri imaginari pe hartă. Anxietatea socială, care râde de tine, aruncă cu proiectile, cu hauri, după tine şi atacul de panică care fac întuneric pe toată harta.”, a mai precizat Vali Mariș, programator.

Jocul a fost lansat la începutul lunii august și este gratuit pentru toţi cei care au telefoane inteligente.

Inteligenţa artificială a învăţat să creeze clipuri video... Cea mai scumpă shaorma! Cum a fost păcălită o femeie să plătească 2.800 de dolari...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei Miercuri, 20.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x