Antena Căutare

Legea risipei schimbă reducerile din magazine. Camera Deputaților este for decizional în acest caz

Deşi alimentele s-au scumpit, românii continuă să arunce la gunoi peste două milioane de tone de mâncare pe an. Legea privind risipa alimentară a fost schimbată astăzi de Parlament şi ar trebui să mai diminueze fenomenul.

Legea adoptată astăzi permite comercianţilor să reducă preţul produselor care se apropie de termenul de expirare mai din timp. Dacă acum, alimentele intră la ofertă, în general, cu 3 zile înainte de expirare, după modificare, ele vor putea fi reduse cu 10 zile înainte.

Dacă în acest interval supermarketurile nu reuşesc să vândă aceste produse, le pot dona asociaţiilor şi fundaţiilor, pentru a ajunge la familii nevoiaşe sau în centre de îngrijiri. În felul acesta, retailerii vor putea fi scutiţi de anumite impozite.

Legea urmează să intre în vigoare de anul viitor, dar mai trebuie promulgată de preşedintele României.

Totuşi, e important de menţionat că din frigiderele românilor se aruncă cea mai multă mâncare. Aproape jumătate din totalul risipei. Mai exact, un român aruncă, în medie, 110 kg de mâncare pe an sau o porţie în fiecare zi.

Citește mai mult pe Observator.tv!

Mărfuri EXPIRATE ȘI GÂNDACI! Asta au GĂSIT inspectorii într-un RESTAURANT din județul CONSTANȚA... Jumătate de România, cu toaleta în curte. La oraș, 87.7% din populație e conectată la canalizare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 14 noiembrie 2024. Camelia a câștigat suma de 7500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 14 noiembrie 2024. Camelia a câștigat suma de 7500 de lei Joi, 14.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x