Scandal uriaş într-un cartier din Bistriţa, după ce un localnic a pus stăpânire cu forţa pe cireşul din faţa blocului. A înfăşurat trunchiul şi crengile în sârmâ ghimpată doar ca să-i ţină la distanţă pe copiii din cartier.
Nici criticile celor mai indulgenţi şi nici rugăminţile celor mici nu l-au înduplecat să dea sărma jos. Abia după ce s-a trezit amendat de poliţiştii locali a renunţat la planul lui. Copiii vor putea culege din nou cireşe.
„Las' că aduc eu drujba după-masă, în el copac! Eu drujba şi gardul viu, tăt îl tai jos! Ce-am pus eu, tăt tai jos!”, s-a revoltat bărbatul!
În oraşul Bistriţa, pe strada Mestecănişului, oamenii au rămas îngroziţi când au văzut dimineaţă cireşul cu sârmă ghimpată. Acelaşi din care, în fiecare an, copii din tot cartierul culeg fericiţi fructele.
De data asta, unul dintre vecini, care se laudă că el a plantat pomul fructifer. S-a gândit căe cea mai bună metodă pentru a-i ţine pe cei mici la distanţă. Iar el să culeagă toate roadele.
Oamenii au încercat să-l convingă pe bărbat să dea sârma ghimpată jos de pe copac. Nervos, bistriţeanul cu un simţ al proprietăţii ridicat a început să strige şi să ameninţe. Vecini au sunat la poliţie, dar nici amenda primită nu l-a liniştit! Trebuie să plăteacă 300 de lei şi a fost şi obligat să lase cureţe cireşul.
Pentru liniştea oamenilor, poliţiştii locali au promis că vor patrula constant în cartier ca să se asigure că cireşul nu va fi din nou îmbrăcat în sârmă ghimpată.
Ca-n Vestul Sălbatic! Jaf filmat la benzinărie și mașină furată. Cu poliţia pe urme, atacatorul a fost oprit doar cu foc... Nu ați profitat încă? Ultimele săptămâni ieftine la mare. Programul ”Litoralul pentru toți se încheie pe 20 iunie...