Face strategii de comunicare și promovare pentru artiștii momentului și este unul dintre cei mai cunoscuți și respectați manageri din industria muzicală din România! Anamaria Hâncu are un CV impresionant și, pe lângă full-time job-ul ei, se ocupă intens și de proiectul „Let's Do It, Romania”.
„Este cea mai mare mișcare socială din România. În cei zece ani de când există, s-au implicat peste 1,8 milioane de voluntari la acțiunile de curățenie ce se numesc „Ziua de curățenie națională”. Practic, dăm întâlnire în fiecare an, în septembrie, oamenilor care vor să schimbe ceva în România și care vor să trăiască într-o țară mai curată. Nu e o acșiune tocmai plăcută, dar știi că printr-un gest mic, poți lăsa urme vizibile”, a explicat Anamaria.
Ea a strâns toate experiențele trăite la cârma acestui proiect într-o carte ce vorbește deschis despre provocările cu care s-au confruntat voluntarii care și-au dorit, și își doresc în continuare, o Românie mai curată.
„Cartea s-a lansat vara aceasta și este povestea noastră, cu emoție, cu provocări, ce dezamăgiri, cu toate încercările pe care le-am avut în toți acești ani. am lansat-o pentru că ne dorim să fie, pentru cei care o citesc, acel imbold de a trece de la vorbe la fapte”, a spus Anamaria Hâncu.
Printre cei care au pus umărul la treabă și s-au implicat concret sunt și artiști îndrăgiți, precum Inna, Antonia, membrii trupei Holograf sau Cornel Ilie.
S-a născut orb, dar viața i-a dăruit talent și multă iubire! George Nicolescu, cea mai frumoasă declarație de dragoste: ... România schimbă ora, poate pentru ultima dată! Psihologul Jeni Chiriac, despre felul în care trecerea la noua oră ne poa...