Antena Căutare

A încetat să-și mai spele părul cu șampon în urmă cu cinci ani, din cauza chimicalelor nocive! Cum arată acum

Dacă în urmă cu zeci de ani, femeile care-și doreau să fie frumoase erau nevoite să apeleze la fel și fel de trucuri, căci nu existau prea multe produse cosmetice, acum gama este una variată, însă unele dintre reprezentantele sexului frumos încetează să le folosească, din cauza chimicalelor.

Dacă în urmă cu zeci de ani, femeile care-și doreau să fie frumoase erau nevoite să apeleze la fel și fel de trucuri, căci nu existau prea multe produse cosmetice, acum gama este una variată, însă unele dintre reprezentantele sexului frumos încetează să le folosească, din cauza chimicalelor.

Un exemplu în acest sens este Jaquelyn Baers, o tânără din Statele Unite ale Americii, care în urmă cu cinci ani a decis să nu mai folosească deloc șampon, din cauza chimicalelor nocive.

Articolul continuă după reclamă

Când a descoperit că produsul de îngrijire pe care-l folosea avea un conținut ridicat de chimicale, Jaquelyn a încetat să-l mai folosească, după cum mărturisiește chiar ea, pe blogul personal.

Astfel, aceasta și-a îndreptat aenția către produsele organice, însă la scurt timp a fost nevoită să renunţe la ele, pentru că erau mult prea scumpe pentru bugetul ei. Așa a ajuns să-și spele părul cu sodă sau oțet, însă aceste ingrediente au fost agresive cu podoaba capilară, fapt pentru care dupa un timp a decis să-și spele părul doar cu apă. Și nu regretă, căci arată minunat, după cum spune ea.

Totuși, este nevoită să-și spele părul foarte des, căci se îngrașă imediat și nu arată bine.

TRADIȚII și OBICEIURI de Moș Nicolae: Ce cadouri nu ar trebui să le dăruiești celor dragi, pentru că aduc ghinion... Baftă uriașă pentru ele! Cinci zodii care au noroc la bani iarna aceasta...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 19 aprilie 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Nicolai Tand Sambata, 19.04.2025, 15:00
Citește și
„Poarta către Infern” descoperită sub o piramidă din Mexic. Ce se ascundea în tunelul misterios
Ce sunt petele albe de pe ciocolată. Cât de sigur e să mai consumi desertul după ce au apărut Catine.ro
Ce s-a întâmplat cu un astronaut de 70 de ani care a stat 220 de zile în spațiu. Don Pettit arată complet...
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Unde au petrecut Paștele Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță. Actrița a trăit o experiență inedită:... Libertatea.ro
Ray Dalio, legendarul investitor al unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii: Tarifele au un efect... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
DESPĂRȚIRE neașteptată în showbiz-ul din România! Vedeta și iubitul ei și-au spus „Adio„ după 3 ani de... Elle
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia... Spynews.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni BZI
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitura cu foi fragede și cremă caramel, fină și delicată HelloTaste.ro
Mario Iorgulescu este considerat evadat și riscă 3 ani de închisoare în plus Antena3.ro
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald... useit
Horoscopul zilei de 22 aprilie 2025. Vărsătorii se implică în activități de familie. Află ce se întâmplă cu... Catine
Horoscopul lunii mai 2025: Transformare, relații și noi începuturi pentru toate zodiile Jurnalul
Bianca Drăgușanu, nemulțumită de urările de Paști: Block peste tot! Ce a iritat-o pe blondină în aceste zile... Kudika
Anamaria Prodan, Paște de lux cu Ronald Gavril! Bijuteria de sute de mii de euro primită cadou, cifrele vorbesc de... Playtech
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin... Redactia.ro
Casă cu grădină, scoasă la vânzare în UK sub preţul unei garsoniere din Bucureşti. Dar există o capcană Observator
Beneficiile masajului cu bețe de bambus. Care sunt efectele acestei terapii MediCOOL
Mousse de ton. Un aperitiv fin, cu textură catifelată și gust rafinat HelloTaste
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist ProSport
Case cu 5 lei în Italia? Ce se ascunde în spatele ofertei care a atras mii de europeni, inclusiv români. Celebrul... Gandul
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște CanCan
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului DeParinti
Hailey Bieber a postat o fotografie rară cu băiețelul ei, Jack, cu ocazia sărbătorii de Paște ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Piftie de curcan cu ouă fierte, pentru o masă de sărbătoare Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x