Antena Căutare

Topul celor mai periculoase fructe exotice de import, consumate de români!Cu un nivel crescut de radiaţii, pline de pesticide, te pot îmbolnăvi grav. Cancerul este favorizat!

Struguri, pepeni, nectarine şi alte fructe exotice, dar chiar şi condimente, toate extrem de toxice, au fost la un pas să ne ajungă în farfurii. Din fericire, au fost descoperite la timp şi oprite, spun autorităţile. Ce se întâmplă pe piaţa neagră nu se ştie. Iar efectele unor astfel de alimente, foarte căutate, pot fi devastatoare sănătăţii, avertizează specialişti

Importăm fructe cu probleme la fel de "exotice". Unele sunt pline de pesticide sau, după cum au descoperit autorităţile, cu nivel crescut de radiaţii ionizante.

Struguri, pepeni, nectarine şi alte fructe exotice, dar chiar şi condimente, toate extrem de toxice, au fost la un pas să ne ajungă în farfurii. Din fericire, au fost descoperite la timp şi oprite, spun autorităţile. Ce se întâmplă pe piaţa neagră nu se ştie. Iar efectele unor astfel de alimente, foarte căutate, pot fi devastatoare sănătăţii, avertizează specialişti

În fiecare an, în ţară intră aproximativ un milion de tone de fructe din import. Majoritatea vin la pachet cu pesticidele folosite ca să reziste transportului. În multe cazuri, însă, sunt tratate excesiv cu chimicale şi devin toxice, chiar dacă arată foarte bine.

În 2017, inspectorii ANSVSA au oprit la vamă mai multe transporturi de fructe care aveau depăşit nivelul de pesticide. Vorbim despre nectarine şi struguri din Turcia şi despre pepene galben din Albania. Din fericire, toate fructele au fost trimise înapoi înainte să ajungă pe mesele românilor

Circuli cu ITP-ul expirat? Nu vei mai apuca să plătești amenda. Primești între 1 și 3 ani de închisoare, dacă ești prins... ANM: Avertizare de fenomene periculoase, pentru următoarele ore. COD GALBEN de vânt, cu rafale de peste 100 km/h...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x