Antena Căutare

PIZZA, o ISTORIE NEȘTIUTĂ! Cum s-a inventat și DE CE BLATUL e mai GROS la MARGINE!

Pizza este mâncarea preferată a multora, dar puțini sunt cei care știu cine a inventat-o sau povestea care stă în spatele acestui deliciu culinar.

Pizza este mâncarea preferată a multora, dar puțini sunt cei care știu cine a inventat-o sau povestea care stă în spatele acestui deliciu culinar.

Mulți consideră că preparatul a apărut în Italia, dar acesta își are originile în Grecia Antică. Se prepara o pâine în formă rotunda, ce purta numele de „pitta”. Ulterior s-au descoperit dovezi care atestau faptul că în orașe precum Pompei sau Neopolis era la mare căutare această pâine.
Pitta era un aliment popular mai ales în rândul săracilor, care optau pentru o mâncare ieftină, ușor de făcut și gustoasă. Cu timpul, oamenii au început să adauge și alte ingrediente înainte de a băga totul la cuptor.

Chiar și marginile mai groase ale pizzei au o istorie. Acestea erau făcute cu scopul de a permite săracilor să mănânce bucățile apucând de aceste margini, fără a fi o problemă faptul că au mâinile murdare. Această parte din blat de obicei nu se consuma, ci era aruncată.

Prima pizzerie din lume s-a dechis în anul 1830 și mai există și azi pe străzile din Napoli.

Valentina Ionescu de la ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” are peste 40 de costume populare... "Copil să fii, copil să rămâi!" Elena Pădurariu, o femeie cu spirit mereu tânăr! Așa arăta concurenta în copil...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Iadul Bucătarilor nu e panică:). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/iadul-bucatarilor/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/antena1official/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlayhttps://antenaplay.ro/iadul-bucatarilor.

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Citește și
Ultimele știri
x