Antena Căutare

"IE, ROMÂNIE" a intrat în casele românilor din nordul țării! Cele mai mândre și mai talentate fete să se pregătească. Suntem în pitoreasca BUCOVINĂ!

Caravana “Ie, Românie” va ajunge în Bucovina - ținutul mănăstirilor ce aparțin patrimoniului mondial, locul unde de Sfintele Paști se fac ouă încondeiate, zona în care semnele de pe ie au coborât pe case și pe porțile din lemn.

Caravana “Ie, Românie” va ajunge în Bucovina - ținutul mănăstirilor ce aparțin patrimoniului mondial, locul unde de Sfintele Paști se fac ouă încondeiate, zona în care semnele de pe ie au coborât pe case și pe porțile din lemn.

Așadar, în ediția din această seară, Mirela Vaida și Daniel Buzdugan, doi moldoveni sadea, sunt ajutoarele de nădejde ale lui Mircea Radu care au ajuns primii în nordul țării: Mirela cu șareta trasă de cai, Daniel, pe jos. Căutările se desfășoară în localitățile Putna, Brodina și Straja, pe care vedetele de la București le vor străbate în mare parte cu piciorul și bătând din poartă în poartă.

Ajutat de Mirela Vaida și Daniel Buzdugan, Mircea Radu va încerca să găsească cele mai mândre și harnice fete din regiune și cele mai neaoșe talente, ca să le premieze și să le aducă peste câteva luni la București, în marea finală “Ie, Românie”.

În finala locală, cei mai talentați săteni vor fi premiați cu 1.500 de lei, iar cea mai frumoasă fată a regiunii va primi un premiu de 5.000 de lei și se va califica în marea finală de la București, al cărei premiu este de 20.000 de euro.

Pentru această emisiune, Mircea Radu a repornit, după zece ani, caravana, de astă dată din dragoste pentru adevăratele frumuseți ale României.

Daniel Buzdugan și-a făcut o bundiță la un cojocar renumit din Bucovina, la „Ie, Românie”... Prima poruncă pentru Mirela Vaida şi Buzdugan: o jumătate de oră trebuie să vorbească în versuri! Moldoveancă de la Iași...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Emisiunea ,,IE, Românie” explorareaza cele mai frumoase zone cu scopul de a descoperi oameni care să poată reprezenta cu mândrie țara. Fiecare va avea doi invitați speciali- două vedete ce vor bate colțurile României la pas, în căutarea de fete frumoase și oameni talentați. După preselecții, concurenții aleși vor fi nevoiți să demonstreze că pot menține tradiția vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională. Câștigătorii vor fi desemnați de juriul show-ului. In ultima săptămână, capitala va găzdui finala națională, unde același juriu va alege cea mai mândră dintre cele nouă fete descoperite de vedetele participante, în regiunile istorice ale României. 

Pe Insta suntem aici: https://www.instagram.com/ie.romanie/

Citește și
Apariţie incendiară în curtea unei şcoli din Mureş. Andreea Bălan a urcat pe scenă, înconjurată de copii de toate vârstele
Apariţie incendiară în curtea unei şcoli din Mureş. Andreea Bălan a urcat pe scenă, înconjurată de copii de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Denisa, câștigătoarea “Ie, Românie” – Crișana, este studentă la Matematică. Emisiunea prezentată de Mircea Radu a ajuns la final
Denisa, câștigătoarea “Ie, Românie” – Crișana, este studentă la Matematică. Emisiunea prezentată de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x