Antena Căutare

iMai mult umor, episodul 14, 19 decembrie 2021. Puiu, interpretat de Vlad Drăgulin, a fost „abordat” de o concurentă. Ce i-a cerut

În episodul 14 din iMai mult umor, Puiu, personajul interpretat de Vlad Drăgulin, a avut parte de o surpriză din partea Valeriei Jalenco. Concurenta a fost acaparată de ținuta spectaculoasă a acestuia și i-a cerut să pună mâna pe broșa din piept, în formă de cireașă, dar și să-i fie impresar.

Puiu a început o nouă zi de filmări plină de momente neașteptate. Impresarul a avut o discuție cu concurentele semifinaliste ale sezonului 11 din iUmor, care l-au surprins încă din primele momente.

Înainte de a intra într-un interviucu Valeria Jalenco, personajul interpretat de Vlad Drăgulin a povestit în culise despre „întâlnirea” pe care a avut cu Iulia Albu, dar și despre părerea pe care a avut-o criticul de modă în ceea ce privește piesele sale vestimentare.

„Sunt superb, îți place cum sunt îmbrăcat? Vă place, nu? Pentru că doamna modei românești, Iulia Albu, mi-a spus data trecută că este oribil. Da, și-a permis treaba asta și fără să dea un sfat constructiv. Dacă n-ați înțeles, acum câteva ediții m-am întâlnit cu Iulia Albu și mi-a zis că nu-i place nimic la mine. Acum m-am schimbat în urma discuției și aș vrea să-i între pe ăștia ce părere au despre mine”, a spus Puiu.

Citește și: iMai mult umor, episodul 10, 27 noiembrie 2021. Puiu, interpretat de Vlad Drăgulin, a fost deocheat. Ce spune impresarul

Delia a rămas surprins de ținuta senzațională a personajului interpretat de Vlad Drăgulin, însă un detaliu nu a putut să treacă neobservat. Atenția celor cu care s-a întâlnit Puiu a fost acaparată de broșa în formă de cireașă din piept.

„Nu te mai mira de mine, că oricum sunt deochiat. Duc deochiul pe picioare”, a spus Puiu.

Puiu a avut o discuție neașteptată cu Valeria Jalenco în episodul 14 din iMai mult umor

Puiu a obșnuit concurenții cu aparițiile sale impecabile din culise, dar și cu interviurile de care nu pot scăpa. După o discuție care s-a lăsat cu replici „aprinse” între el și Oana Moșteanu, Puiu a decis să o ia la întrebări pe cea de-a doua semifinalistă iUmor.

Valeria Jalenco nu s-a putut abține la interviu și i-a dezvăluit că vrea să îi ia broșa din piept.

„Ia mâna de pe mine în clipa asta pentru că sunt foc pe tine. De ce ți-ai bătut joc de mine data trecută?”, a întrebat-o Puiu pe concurentă.

Citește și: iMai mult umor, episodul 9, 20 noiembrie 2021. Puiu învață cum să facă un filmuleț cu dans pe Tik Tok, alături de Delia

Tânăra a oferit și un răspuns direct și fără alte ezitări: „Data trecută a fost prima dată. (...) Hai să fim o echipă. Obiectivul meu e să-i iau broșa”

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 11 iUmor

De 11 sezoane, râzi alături de Mihai Bendeac, Delia și Cheloo la iUmor. Anul acesta, în fiecare duminică de la 20:00, te bucuri de momente de teatru, stand-up, muzică, circ și numere excepționale de magie, doar la Antena 1.

Nici în acest sezon nu lipsesc invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, demonstrează că umorul nu are bariere.

Ca de fiecare dată, concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

În sezonul 11, la fel ca în sezonul 10, fanii show-ului se bucură de prezența în culisele iUmor a lui Vlad Drăgulin. i Mai Mult Umor este show-ul extra disponibil exclusiv pe AntenaPLAY, în fiecare sâmbătă, după difuzarea emisiunii la televizor.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
iMai Mult Umor cu Omul cu Tourette, episodul 15, sezonul 16.  Cosmin Natanticu, o nouă lege. Dan Țuțu: „Ăsta da președinte”
iMai Mult Umor cu Omul cu Tourette, episodul 15, sezonul 16. Cosmin Natanticu, o nouă lege. Dan Țuțu: „Ăsta da...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
iMai Mult Umor cu Omul cu Tourette, episodul 14, sezonul 16. Cuza: „Mai rău decât domnul președinte al unei țări din nord”
iMai Mult Umor cu Omul cu Tourette, episodul 14, sezonul 16. Cuza: „Mai rău decât domnul președinte al unei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x