Antena Căutare

Două cupluri despărţite oficial şi un al treilea pe cale să se destrame: „Mi-am dat seama că nu sunt în relaţia potrivită!”

Zilele petrecute pe Insula Iubirii devin din ce în ce mai intense şi mai complicate, presărate cu tot mai multe dileme, conflicte şi lacrimi.

Zilele petrecute pe Insula Iubirii devin din ce în ce mai intense şi mai complicate, presărate cu tot mai multe dileme, conflicte şi lacrimi. Fiecare ceremonie a focului aduce cu ea sentimente care îi bulversează pe participanţi, oferă deja prime răspunsuri şi permite ca îndoiala să se strecoare tot mai mult, pe ambele insule. | Antena 1

Fiecare ceremonie a focului aduce cu ea sentimente care îi bulversează pe participanţi, oferă deja prime răspunsuri şi permite ca îndoiala să se strecoare tot mai mult, pe ambele insule.

„Mă bucur că am avut curajul să iau această decizie, e dureros să renunţi la persoana iubită, dar totodată nu pot să fiu egoistă! Odată cu încheierea ceremoniei focului se încheie şi relaţia mea cu Sebastian!”, a fost declaraţia Cristinei, care a adus lacrimi pe cealaltă Insulă: „Asta e iubirea sub o altă formă!

Două cupluri s-au destrămat la Insula Iubirii

Dacă ar fi lângă mine, după acest mesaj, nu i-aş spune nimic, aş strânge-o foarte tare în braţe! Nu o să îmi doresc niciodată un om fals lângă mine. Când ne-am luat de mână să venim aici, eram ferm convinşi că nimeni nu e ca noi şi că vom oferi un exemplu la final. Nu ştiu ce i-a lipsit Cristinei lângă mine!, a fost declaraţia, în lacrimi, a lui Sebastian, la vederea imaginilor de la bonfire.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Cerasela și Cristina au ajuns „la cuțite” la ceremonia focului! Ce cuvinte dure și-au aruncat

Fiecare zi îi ridică întrebări tot mai dificile Cristinei, care a şi devenit principalul subiect de discuţie pentru cei de pe Insulă. Oscilaţiile între relaţie şi tentaţie o ţin pe jar, iar sentimentele nou descoperite o pun în situaţii complicate, aşa că decide să caute sprijin în ispite pentru rezolvarea lor.

Dacă până acum a stat la oarecare distanţă, acum Daniel preferă să îi spună răspicat Cristinei: „Am fost interesat de tine de la început şi sunt în continuare, dar având în vedere ce se întâmplă între tine şi Bogdan... Dacă voi o să cădeţi de comun acord că nu vreţi să mergeţi mai departe, o să încerc atunci să ne cunoaştem mai bine.

Pe ambele insule, camera liberă a devenit un refugiu pentru cele două noi cupluri formate. Tentaţia e din ce în ce mai puternică, fiecare nouă zi deschide noi perspective de distracţie şi apropieri, dar totodată adânceşte problemele şi amplifică frământările. Uşor, uşor testul a intrat într-un alt registru.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Alex nu s-a mai putut abține și a răbufnit. Rey l-a pus punct și ceea ce a urmat e complet neașteptat

Adevăruri noi ies la suprafaţă şi îi iau prin surprindere pe toţi. „Mi-am dat seama de aseară că nu sunt în relaţia potrivită!”, a fost concluzia la care a ajuns Teodora, după două săptămâni petrecute pe Insula Iubirii. O nouă ceremonie a focului va face din nou lumină şi îi va determina pe concurenţi să ia noi decizii. Despre ce este vorba, telespectatorii vor afla urmărind cele mai noi episoade Insula Iubirii, luni şi marţi, de la 20:30, la Antena 1.

Insula Iubirii sezonul 6. Cerasela și Cristina au ajuns „la cuțite” la ceremonia focului! Ce cuvinte dure și-au aruncat... Insula Iubirii sezonul 6. Ce a dezvăluit Teodora despre Alex la bonfire. Radu Vâlcan a pus întrebări importante...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mocăniță, tachinări și replici îndrăznețe cu ispita Andrușca! Ce a putut să îi spună, de față cu toți, la Insula Iubirii
Mocăniță, tachinări și replici îndrăznețe cu ispita Andrușca! Ce a putut să îi spună, de față cu toți,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ispita Andreea de la Insula Iubirii, ironii la adresa lui Ian și a Mirei, după bonfire. Marco a vorbit despre sărutul cu Jaguarul
Ispita Andreea de la Insula Iubirii, ironii la adresa lui Ian și a Mirei, după bonfire. Marco a vorbit despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x