Antena Căutare

Insula Iubirii sezonul 6. Ispitele au dat buzna în dormitorul lui Alex, chiar în toiul nopții. Lavinia a ales să îl înfrunte

Alex Marcu a fost surprins de prezența ispitelor la el în cameră, la Insula Iubirii sezonul 6, în timp ce el dormea. Cum l-a înfruntat Lavinia pe el.

Galerie
Ispitele au dat buzna în dormitorul lui Alex, chiar în toiul nopții. Lavinia a ales să îl înfrunte | Antena 1

Ispitele au vrut să-i facă o mică surpriză lui Alex Marcu și au dat buzna peste el în camera pe care o împarte cu Rareș. Iată ce a urmat și ce i-au spus.

Ispitele i-a pregătit o surpriză ui Alex, la Insula Iubirii sezonul 6. Cum a reacționat acesta

Ispitele împreună cu Sebastian și Rareș au intrat în camera lui Alex și l-au trezit din somn. Acesta i-a rugat pe toți să părăsească încăperea, însă ispita Lavinia a încercat să-l facă să vorbească.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Dezvăluirile făcute de Rey i-au uimit pe toți. Ce a recunoscut despre Lavinia și copilul ei

„Haideți sus la Alex. Haideți să vedem, hai că e mișto”, a fost ideea ispitelor. „Bună, ce faci, dormeai?”, i-au spus acestea.

„Mă odihneam și eu pe bune. N-am chef, serios”, le spune el ispitelor.

„Noi am venit să te trezim, ești în vacanță. Alege, vii jos cu noi sau stăm noi aici? Dorm toți aici”, spun ispitele care mai apoi au fost date afară de Alex.

Ispita Lavinia a rămas în cameră să-l confrunte:

„De ce ești așa arogant? Vreau să discut cu tine”, îi spune ea.

„Nu am venit aici să fiu terorizat. Te rog frumos să ieși. Discutăm dacă vreau. Nu sunt forțat să nu fac nimic”, spune Alex Marcu.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Ce dialog au surprins camerele de filmat între Lavinia și o ispită masculină. Rey și Alex, dispută

Despre Insula Iubirii sezonul 6, show disponibil pe Antena 1 și AntenaPLAY

Cinci cupluri curajoase pornesc în aventura vieţii lor, în vreme ce 10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

Încă din primele minute pe insulă, Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii Insula Iubirii sezonul 6, i-a avertizat pe concurenţi: „Nimeni nu poate şti cum se va termina această experienţă! Începând de astăzi, 21 de zile nu veţi mai fi împreună şi nu veţi mai putea comunica! Se vor întâmpla lucruri neaşteptate!”.

În sezonul 6 Insula Iubirii, cuplurile vor trebui să reziste tentațiilor celor 10 ispite feminine și 10 ispite masculine care vor încerca să le fure inimile. Cele 20 de ispite sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Ispitele feminine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Maria Vornicu, Bianca Patrichi, Oana Monea, Anamaria Vaida, Eda Csoregi, Karina Fetica, Larisa Iosif, Antonela Pătruţ, Roxana Lite și Lavinia Dumitrescu.

Ispitele masculine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Bogdan Ionescu, Cătălin Dumitrescu, Ali Habron, Marius Hărdoiu, Daniel Mihai, Marco Cicognini, Denis Slav, Florin Cerghit, Dinu Popescu și Cristian Grigorescu.

Show-ul integral, dar și episoade exclusive de la bonfire și din casele concurenților sunt disponibile pe AntenaPLAY, așa că experiența completa Insula Iubirii, sezonul 6 așteaptă să fie descoperită de cei mai fideli fani.

Insula Iubirii sezonul 6. Alex a scos-o din minți pe una dintre ispite. Ce a zis: „Ai reușit să mă enervezi de la începu... Insula Iubirii sezonul 6. Cerasela, accidentare dureroasă. Cuvintele colegilor au rănit-o atât de tare încât a izbucnit ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x