Antena Căutare

Rareş, copleşit de emoţii: „S-a rupt ceva în mine”. Teodora, mustrări de conştiinţă pe Insula iubirii: „Sunt dezamăgită de mine!”

Cel mai dur test al fidelităţii se apropie cu paşi repezi de marele final, iar emoţiile sunt tot mai intense şi mai greu de controlat pe ambele insule.

Cel mai dur test al fidelităţii se apropie cu paşi repezi de marele final, iar emoţiile sunt tot mai intense şi mai greu de controlat pe ambele insule. După ce aseară telespectatorii au fost martorii întâlnirii dintre Alex, soţul Teodorei, şi Ali, ispita care a determinat-o să ia o decizie radicală în privinţa căsniciei lor, Teodora a început dimineaţa pe insulă cu mustrări de conştiinţă. | Antena 1

După ce aseară telespectatorii au fost martorii întâlnirii dintre Alex, soţul Teodorei, şi Ali, ispita care a determinat-o să ia o decizie radicală în privinţa căsniciei lor, Teodora a început dimineaţa pe insulă cu mustrări de conştiinţă.

„Îmi pare rău că nu i-am spus lui Alex decizia mea şi am spus-o aici, în circumstanţele astea. Sunt dezamăgită de mine, trebuia întâi să afle el şi apoi restul!”, a mărturisit Teodora, care a mai completat: „Nu cred că Alex o să accepte decizia de a ne despărţi aşa uşor, dar dacă nu acceptă, e problema lui, nu a mea!

Diseară, de la 20:30, la Insula Iubirii

Mă simt foarte eliberată după ce am luat decizia de a fi singură! Nu m-aş întoarce înapoi pentru că m-am simţit mai bine ca niciodată acum!”.

Articolul continuă după reclamă

Doar patru zile mai despart cuplurile de ultima ceremonie a focului, iar testul pare că intră în linie dreaptă. Chiar dacă unii s-au grăbit să ia decizii înainte ca experienţa pe Insula Iubirii să se fi încheiat, este tot mai clar că orice clipă poate oferi surprize de proporţii oricărui participant.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Teodora și-a scos verigheta de pe deget! Ce a dezvăluit soția lui Alex la bonfire

Deşi încă de la început a declarat că va susţine orice decizie va lua partenera lui pe cealaltă insulă, telespectatorii vor putea vedea în această seară o altă faţă a lui Rareş, iubitul Ceraselei. Cuprins de dor după imaginile văzute la ultimul bonfire, unul dintre cele mai intense de până acum, Rareş a clacat şi şi-a dat frâu liber sentimentelor. „S-a rupt ceva în mine când am văzut-o plângând şi ştiam că nu pot să fiu lângă ea!”, a declarat acesta.

Ce va mai spune concurentul şi cum vor reacţiona colegii lui văzându-l în această nouă ipostază, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou episod Insula Iubirii, în această seară, de la 20:30, la Antena 1. Tot atunci, aceştia vor putea afla şi alegerile concurenţilor pentru ultima întâlnire privată de la Insula Iubirii.

Insula Iubirii sezonul 6. Teodora și-a scos verigheta de pe deget! Ce a dezvăluit soția lui Alex la bonfire... Insula Iubirii sezonul 6. Adevărul despre relația dintre Cerasela și Rareș. Ce se va întâmpla dacă cei doi se despart...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mocăniță, tachinări și replici îndrăznețe cu ispita Andrușca! Ce a putut să îi spună, de față cu toți, la Insula Iubirii
Mocăniță, tachinări și replici îndrăznețe cu ispita Andrușca! Ce a putut să îi spună, de față cu toți,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ispita Andreea de la Insula Iubirii, ironii la adresa lui Ian și a Mirei, după bonfire. Marco a vorbit despre sărutul cu Jaguarul
Ispita Andreea de la Insula Iubirii, ironii la adresa lui Ian și a Mirei, după bonfire. Marco a vorbit despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x