În fiecare ediție din cel de-al zecelea sezon, un personaj istoric își va face intrarea pe scena iUmor.
antena 1
În fiecare ediție din cel de-al zecelea sezon, un personaj istoric își va face intrarea pe scena iUmor. Rând pe rând, oameni care au făcut sau încă fac istorie în locurile din care vin, precum Donald Trump, Maradona sau Pablo Escobar au urcat pe scena iUmor în cel de-al zecelea sezon, iar în această seară va avea o apariție complet neserioasă câștigătorul premiului Nobel Albert Einstein. Cel care îi va da viață este nimeni altul decât actorul Cristi Iacob, care a trecut printr-un machiaj special pentru a putea intra în pielea omului de știință.
Cum vor reacționa jurații, cei de acasă pot afla astăzi, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție iUmor. De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize la tot pasul. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de joi.
Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. Serialul ”iMai Mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe site-ul a1.ro. <”iMai Mult Umor” este povestea nevăzută din spatele produsului finit ”iUmor”, este spectacolul din spatele spectacolului>, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților.
- cristi iacob iumor
- cristi iacob roast istoric iumor
- cristi iacob roast
- jurati iumor
- cristi iacob einstein iumor


21:00 |
![]() |
Brigitte&Pastramă |
20:00 |
![]() |
Jurământul |
22:30 |
![]() |
Xtra Night Show |
20:30 |
![]() |
Chefi la cuțite |
19:00 |
![]() |
Mireasa: Urzeala Soacrelor |
17:30 |
![]() |
CulTour |
20:30 |
![]() |
Chefi la cuțite |
Speak la Cuțite | ||
19:00 |
![]() |
Mireasa: Urzeala Soacrelor |
20:30 |
![]() |
iUmor Sezonul 10 |
15:00 |
![]() |
Inima mea e a ta |
Legendele cu Dan Negru - Interviu Florin Piersic | ||
Keeping Faith | ||
08:00 |
![]() |
Neatza cu Răzvan şi Dani |
14:00 |
![]() |
Mireasa |
19:00 |
![]() |
Mireasa: Urzeala Soacrelor |
20:30 |
![]() |
Adela |
23:00 |
![]() |
Burlacul |
08:00 |
![]() |
Neatza cu Răzvan şi Dani |
12:00 |
![]() |
Observator 12 |
20:30 |
![]() |
Film: Iisus din Nazareth |
19:00 |
![]() |
Mireasa: Urzeala Soacrelor |
19:00 |
![]() |
O raza de speranta |
13:45 |
![]() |
Mireasa |
19:00 |
![]() |
Observator 19 |
19:00 |
![]() |
Fetele lu’ Tavi by Gabriela Cristea |
20:00 |
![]() |
Te cunosc de undeva |
10:30 |
![]() |
CaTine.ro |
Burlacul - Destainuiri | ||
19:00 |
![]() |
Fetele lu’ Tavi by Gabriela Cristea |
19:00 |
![]() |
Observator 19 |
20:00 |
![]() |
Chefi la cutite |
20:00 |
![]() |
Serial: Razboi si pace |
Legendele cu Dan Negru - Interviu Florin Piersic |















