Antena Căutare

iUmor 2020, Semifinala. Hari Gromoșteanu și Mihai Costea au venit cu o baladă despre jurați și prezentatori

Hari Gromosteanu și Mihai Costea au venit în semifinala iUmor cu un moment care le-a adus aminte juraților de teatrul de revistă.

După audiții, mulți dintre fanii iUmor au apreciat cuplul Gromosteanu-Costea, ca fiind unul „prăfuit”, însă cei doi au susținut că sunt adepții umorului clasic.

Hari Gromosteanu și Mihai Costea au încercat să-i impresioneze pe jurați cu „Balada iUmor”, glume în versuri scrise de ei.

Cei doi concurenți au făcut glume pe seama prezentatorilor, dar și a juraților.

Glume în versuri în semifinala iUmor

„Când intri-n culise, drept la gât îți sare

O fostă hienă și un Dan cutare.

E băieți faimoși și e consacrați

De la poartă-i știe 4 angajați.

Șerban are vocea acasă-n sertar

Și Dan are glume doar de aprozar.

Pentru voi, băieți, ăsta-n, puii mei

Am dat 15 lei, la AntenaPlay”, au fost versurile celor doi concurenți, dedicate pentru Șerban Copoț și Dan Badea.

În ceea ce-l privește pe Mihai Bendeac, concurenții s-au legat de atracția lui pentru unele concurente, iar în ceea ce o privește pe Delia, Hari Gromosteanu și Mihai Costea au făcut glume despre plăcerea ei de a mânca.

„De n-ai glume bune, primești percheziții

Te-anchetează șeful. Trăiți! De la Paraziții!”, au fost versurile pentru Cheloo.

După ce au terminat momentul, Mihai Bendeac le-a reproșat că a fost prea scurt și le-a cerut să mai spună ceva.

Gromosteanu a vorbit despre experiența sa de la starea civilă, iar Costea a spus o glumă de-ale lui Amza Pelea.

Verdictul juraților în privința cuplului Gromoșteanu-Costea

Mihai Bendeac și Cheloo au mărturisit că nu au fost mulțumiți de moment, însă Delia le-a dat un like, pentru că și-a adus aminte de copilărie.

Cu un singur like, băieții nu au putut trece mai departe în marea finală iUmor.

Dacă pe parcursul întregului sezon publicul a trimis direct în finală un concurent în fiecare ediție iUmor, alți doi concurenți au încă o șansă dacă îi conving pe cei trei jurați în semifinală.

Semifinaliștii sunt Mirela Didei, Triada Chineză, Mihai Lucacs, Cristina Șchiopu, Hari Grămoșteanu și Mihai Costea, Elena Voineag și Mihaela Pripici. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac sunt cei care aleg care concurent poate merge mai departe, dar numai dacă obține și trei voturi pozitive.

iUmor a bifat o nouă premieră în acest sezon după ce canalul de YouTube al emisiunii a înregistrat abonatul cu numărul 2.000.000! Canalul de YouTube a fost deschis pe 26 septembrie 2013, sub titulatura iCommedy, iar din aprilie 2016 a primit numele iUmor. În prezent, canalul însumează peste zece miliarde de minute vizionate, mai mult de 2.000 de clipuri încãrcate și aproximativ 1,5 miliarde de vizualizări. Minutele de vizionare de la lansarea canalului, reprezentat în ani, ar însemna peste 19.200 ani!

iUmor 2020, Semifinala. Ela Voineag i-a făcut să râdă pe jurați cu glumele despre viața de femeie singură... iUmor 2020, Semifinala. Mihai Bendeac, furios din cauza lipsei de pregătire a concurentei Mihaela Pripici ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x