Antena Căutare

iUmor sezonul 13, 9 octombrie 2022. Mihai Axinte și-a demonstrat talentul ca percuțioinst în fața juriului emisiunii

Mihai Axinte, pe care Șerban Copoț îl știa, a venit pe scena de la iUmor cu instrumente de percuție pentru a-și demonstra talentul muzical. Cele peste 80 de instrumente au fost folosite și de jurați, și de public, pentru a crea o melodie de succes.

Director programe artistice, Mihai Axinte s-a transformat în dirijor pe scena de la iUmor și i-a ghidat pe cei din public, dar și pe jurați, astfel încât să cânte toți o melodie compusă ad-hoc. Așa cum era de așteptat, Delia a intrat imediat în joc, ba chiar l-a taxat pe Rocco Siffredi în momentul în care actorul de filme pentru adulți a ieșit din ritm și a fost la un pas să strice compoziția.

Mihai Axinte, concurent în ediția din 9 octombrie 2022 a emisiunii iUmor, a început în urmă cu 15 ani să organizeze evenimente muzicale din pasiune pentru muzică, percuție, actorie și oameni. Acum a venit la emisiune pentru a le arăta și altora ce se poate obține cu câteva tobe și iubire față de frumos.

"A fost distractiv pentru că ne-a implicat pe toți", a spus Rocco Siffredi. De cealaltă parte, Cheloo a mărturisit că și-a creat un scenariu în care era la mănăstire și cânta acolo.

Jurizarea lui Mihai Axinte la iUmor sezonul 13, 9 octombrie 2022

"Nu știu dacă am râs", a spus Delia la momentul jurizării, după încheierea momentului creat pe scenă de Mihai Axinte la iUmor. "Ritmul a fost un pic fără curaj", a adăugat și Costel, care a spus că îi dă o șansă să treacă mai departe.

Cheloo nu a fost impresionat de ce s-a întâmplat, ba chiar a cerut o mărire de salariu pentru bunăvoința de care a dat dovadă când s-a implicat în exercițiul propus de Mihai.

Concurentul a obținut 2 LIKE-uri și 2 DISLIKE-uri în cele din urmă.

Cine e Rocco Siffredi, juratul invitat special de la iUmor sezonul 13, 9 octombrie 2022

Rocco Siffredi, o legendă internaţională a filmelor pentru adulţi, este primul star de talie mondială care li se alătură Deliei, lui Cheloo și Costel în juriul iUmor.

Rocco Siffredi este un italian în vârstă de 58 de ani, care a jucat în peste 1.500 de filme destinate adulților, iar în prezent se filmează un serial inspirat de povestea lui de viată, produs de Netflix. Siffredi și-a început activitatea pe când avea 20 de ani și este singurul actor de filme pentru adulți din Europa care a reușit să joace în pelicule realizate în SUA.

„Din 1989, am început să câștig premii în Las Vegas. Apoi, am obținut Hot d’Or, știți că sunt Oscarurile pentru filme de adulți, la Cannes. Am câștigat peste 100 de premii și activez de 38 de ani în industria asta”, le-a mărturisit el colegilor de la masa juriului.

Admirat pentru felul în care arată la 58 de ani, italianul a mărturisit că relațiile intime constante îl ajută să se mențină în formă maximă.

Despre iUmor sezonul 13, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, a revenit pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Despre noul sezon al show-ului iUmor, prezentatorii Șerban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun de până acum.

Cel mai nou sezon iUmor se difuzează duminica, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Costel Bojog și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor de la care se aşteaptă cel mai puţin.

iMai Mult Umor revine și el cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Acesta îl impersonează pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1. Serialul iMai Mult Umor însoțește fiecare ediție iUmor și se difuzează săptămânal, exclusiv online în AntenaPlay.ro.

Cum se votează la iUmor sezonul 13

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Finalistul ales de public prin voturi va fi anunțat la Observatorul de la ora 16:00. În Marea Finală a sezonului 13 iUmor vor merge 12 concurenți, câte unul pentru fiecare ediție de audiții din cadrul emisiunii.

iUmor sezonul 13, 9 octombrie 2022. Mihaela Giuran, glume despre traumele din copilărie. Costel a certat-o la finalul mo... iUmor sezonul 13, 9 octombrie 2022. Popa Elena Luminița, senzația TikTok-ului, apariție-surpriză pe scena iUmor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x