Antena Căutare

iUmor sezonul 13, Gala de Poveste. Magdalena Chihaia, umor negru cât cuprinde. Cât de „macabră” este povestea „Capra cu trei iezi”

Magdalena Chihaia s-a pus în pielea „Caprei cu trei iezi” din celebra poveste pentru copii scrisă de Ion Creangă, însă a relatat întâmplarea într-o manieră ceva mai..modernă. Invitata din seara de gală a transformat tragedia din istorisire într-un exemplu perfect de umor negru, care a scos la iveală și cât de „macabră” este, de fapt, întreaga poveste.

iUmor a revenit pe micile ecrane cu o ediție cu tematică specială, Gala Poveștilor, în cadrul căreia comedia s-a împletit cu farmecul celor mai populare basme. Mai multe nume sonore autohtone s-au transpus în pielea unor personaje celebre, de poveste, și au creat noi momente demne de povestit - de ce nu - și nepoților!

Magdalena Chihaia a adus în scenă „Capra cu trei iezi”, în Gala de Poveste iUmor, sezonul 13

Pe măsură ce creștem, unele povești pentru copii devin din ce în ce mai sumbre, iar acesta este și exemplul „Caprei cu trei iezi”, de Ion Creangă, care ar putea fi, mai degrabă, scenariul unui film de groază, la o analiză mai amănunțită.

Magdalena Chihaia s-a transformat în „Capra” din celebra poveste și a subliniat pe scena iUmor în gala de duminică, 18 decembrie, „macabrul” poveștii, îmbinat însă cu o doză clasică de umor negru.

„Îmi caut iezii, nu știu unde sunt”, a spus invitata înainte de a urca pe scenă. „Sunt capra din poveste, că, vorba aceea, capre suntem toate, măcar o dată. Am observat că vă lipsește o capră și v-ați ales cu un ied”, a glumit invitata, iar jurații s-au uitat imediat la Costel.

„Am auzit că ești neînțărcat, e adevărat? Îți dau eu lapte, stai liniștit”, a continuat Magdalena Chihaia glumele la adresa comediantului, iar cei doi au avut un schimb de replici savuros. Vezi în video-ul de mai sus!

Numărul a continuat ulterior într-o notă mai serioasă. „După cum știți, eu am o poveste foarte tristă. Nu este nimic vesel în a fi capră. În poveste, eu am 3 iezi cucuieți. Sunt cucuieți pentru că au capul plin de cucuie pentru că, pe vremea aceea, bătaia copiilor era ruptă din rai. În ziua de azi, e ruptă din lege. Iezii mei aveau caractere diferite pentru că erau făcuți cu tați diferiți”, a mai glumit Magdalena Chihaia.

Invitata din seara de gală a transformat apoi tragedia din povestea pentru copii într-un exemplu perfect de umor negru.

„Am învățat că nu este bine să ne lăsăm copiii acasă nesupravegheați. Trebuie să avem o parolă puternică. (..) „Mălăieși în călcăieși”, aici m-a făcut nespălată pe picioare. „Smoc de flori la subțiori”, aici m-a făcut neepilată”.

Ion Creangă a zis că Lupul mi-a mâncat iezii și a murdărit pereții casei cu sângele lor. Adică eu am stat după aceea să zugrăvesc ca proasta, singură, toată casa. Și a mai pus și capetel iezilor în geam. M-a afectat foarte tare, pentru că mi-a dat jos de pe geam toate mușcatele”, a continuat Magdalena Chihaia.

Spre finalul momentului, jurații au început un dialog savuros legat de modul în care s-a desfășurat acțiunea în povestea scrisă de Ion Creangă, iar replicile lor i-au amuzant pe cei prezenți în sală.

iUmor sezonul 13, Gala de Poveste. Natanticii, show total pe scenă. Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana au probleme conjugal... Moș Crăciun, invitat special în juriul iUmor. Cadourile aduse pentru Delia, Costel și Cheloo i-au surprins pe toți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x