Antena Căutare

iUmor sezonul 15, 14 octombrie 2023. Teodora Nedelcu, umorul negru care pur și simplu a cucerit: „Și mortul are agentul lui”

Teodora Nedelcu a fost provocată de Cătălin Bordea să urce pe scenă, deși nu era înscrisă pe lista concurenților. Aceasta a încântat atât publicul, cât și juriul cu momentul său în care a primat comicul de situație.

Teodora Nedelcu a intrat pe scenă după ce a fost provocată de Cătălin Bordea. Tânăra venise să salute juriul, iar juratul a provovat-o să facă un număr de stand-up improvizat chiar în acel moment. Ea a simțit că trebuie să urce pe scenă, mai ales că Bordea a numit-o „aproape câștigătoare”.

iUmor sezonul 15, 14 octombrie 2023. Teodora Nedelcu, surpriza plăcută a lui Cătălin Bordea: „Și eu cum votez acum?”

„Bordea, îți mulțumesc din suflet că m-ai aruncat în rahatul ăsta”, îi transmite ea. Teodora a avut un moment savuros legat de pierderea bunicii sale. Comicul de situația a primat, iar anecdotele de familie au făcut deliciul publicului, dar și al juriului.

Citește și: iUmor sezonul 15, 30 septembrie 2023. Izabela și Andrada Tripon au indus publicul în eroare. Bordea, fermecat de una dintre ele

„Mortul are agentul lui. Îți spune tot ce trebuie să faci”, zice despre femeia care stătea la priveghi.

„Și ea făcea la fel cu mine când eram mică, să zică merci că n-am bătut-o”, își continuă Teodora discursul.

Cuza consideră că i se potrivește acest tip de discurs Teodorei și a apreciat spontaneitatea acesteia. Momentul tinerei a fost unul de excepție, mai ales că a fost improvizat, aceasta neștiind în prealabil că va apărea pe scenă.

Surpriza a fost și de partea juriului, care s-a amuzat copios și a savurat fiecare replică a Teodorei.

Citește și: iUmor sezonul 15, 30 septembrie 2023. Alex Cazacu, numărul care a stârnit primele certuri între jurați: „Nu e telenovelă aici!”

În scurt timp s-a trecut și la jurizare

„A fost un număr excelent”, a mărturisit Cătălin Bordea. Cosmin Natanticu și Delia au fost șocați de cât de bună a fost Teodora. Cheloo s-a declarat fanul Teodorei de când a apărut prima oară.

„Ne vedem la pomana de 40 de zile”, i-au strigat toți din juriu.

Citește și: Arkadio Jose și Solange Kardinaly fac sâmbătă un număr senzațional de magie pe scena iUmor. Cheloo: „A fost extraordinar de bun!’’

Juriul nu a avut prea multe de spus. Momentul Teodorei fiind unu de excepție. Toți s-au declarat extraordinar de încântați de cele petrecute pe scenă.

Astfel că, Teodora Nedelcu a primit patru like-uri și multe ropote de aplauze.

Citește și: Ediţie specială iRoast, 12 octombrie 2023. Radu Pietreanu, Angel Popescu și Ionuț Rusu, show total înainte de Belarus - România

Despre iUmor sezonul 15. Show-ul se vede în fiecare sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, a dat startul noului sezon și îi aduce în rolurile de prezentatori pe Emi și Cuza, care sunt în sezonul 15 alături de concurenți în culisele show-ului. Alături de Delia, Cheloo şi Cătălin Bordea, Cosmin Natanticu pornește sezonul acesta în căutarea celui mai amuzant concurent.

Cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii fac deliciul juraţilor, dar și al telespectatorilor în cel de-al 15-lea sezon iUmor – O nebunie de comedie, care se vede în fiecare sâmbătă de la 20:00, la Antena 1 şi în AntenaPLAY.

iUmor sezonul 15, 14 octombrie 2023. Ștefan Sorin Boris, numărul care va dezamăgi toți bombardierii de acasă. Ce i-a lip... iUmor sezonul 15, 14 octombrie 2023. Jason Medini a venit cu un număr de circ, dar ce a urmat s-a transformat într-un fi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x