Antena Căutare

iUmor sezonul 15, 16 decembrie 2023. Roxana Condurache, „fata care și-a aruncat chiloții în public”. Cheloo: „M-a bucurat enorm”

Roxana Condurache a urcat pe scena iUmor și a oferit un moment care s-a pliat perfect pe sufletul lui Cheloo. Iată ce s-a întâmplat în timpul momentului la care juratul a privit cu un zâmbet larg pe chip!

Roxana Condurache a urcat pe scena celui mai nebun show de comedie de la Antena 1, însă nu înainte de a ne reaminti de apariția superbă care a consacrat-o. Ea a recunoscut că cele mai mari emoții le-a avut când a venit pentru a doua oară.

„Chiar de curând m-am uitat când am fost eu prima oară la iUmor și eram așa tinerică și neștiutoare. Habar nu aveam ce mi se întâmplă acolo. Cred că am avut ceva emoții. Cele mai mari emoții le-am avut când am venit a doua oară la iUmor, în Semifinale. Înainte să intru am vomat. Era o presiune foarte mare pe mine, pentru că era a doua oară când veneam și îmi doream foarte mult să intru în Finală.”, și-a amintit ea în culise.

Roxana a mai precizat că ar fi drăguț să ajungă în Finală cu o scenetă amuzantă.

Citește și: iUmor sezonul 15, 9 decembrie 2023. Ioana Stroe și-a făcut intrarea pe scenă într-un mod inedit. Cheloo: „Du-te la discotecă”

iUmor sezonul 15, 16 decembrie 2023. Roxana Condurache, subiect și ipostaze pe gustul lui Cheloo

Așa cum a promis în culise, Roxana Condurache a pregătit o scenetă amuzantă pentru ediția Second Chance Top Finaliși All Seasons. Ea și-a intrat deja în rolul soției casnice, care îi calcă bărbatului: „Pe undă umblă nenorocitul ăsta? Uite cât e ceasul! Jar mănâncă în seara asta! Nici jar nu-i dau, să rămână nemâncat!”

În scurt timp și-a făcut apariția pe scenă și „Norocel”: „Nu o să îți vină să crezi! Eu sunt, iubirea mea!”.

Apoi, a urmat un dialog tare spumos și ironic între cele două personaje.

„Auzi, iubire mică, poți să îmi spui tu mie de ce ai venit la ora asta?”, a întrebet ea, iar el i-a răspuns: „Adevărul este că aș fi venit un pic mai târziu, spre deloc, dar decât să avem discuțiile astea de acum, prefer să vin la ora asta... Oră la care vin în fiecare zi.”

„În fiecare dimineață pleci de acasă la 7:30 și te întorci acasă la 7:15. Nu ți se pare puțin ciudat că vii așa târziu în fiecare zi?”, iar „Norocel” i-a răspuns ironic: „Ciudat?! Păi cum, iubirea mea, că tu cu gurița ta ai spus adineauri că în fiecare zi plec la 7:30 și mă întorc la 7:15, deci practic eu mă întorc acasă înainte de a fi plecat.”, replică care i-a adus aplauze din partea lui Cheloo.

Ulterior, dialogul dintre cei doi iubiți a devenit un pic mai violent: „Stai jos, că avem de discutat!”, a exclamat Roxana, în timp ce și-a îmbrâncit partenerul fictiv pe fotoliul din decor. După nici câteva secunde, ea a scos o pereche de bikini roșii de la spate: „Ia să îmi spui tu mie ce sunt ăștia!”, iar el i-a răspuns timid: „Nu știu, că nu văd până acolo.”

În tot acest timp, Cheloo privea cu zâmbetul larg pe chip, extrem de încântat de scentă. Într-un final, partenerul a recunoscut că sunt niște chiloți, iar Roxana a adăugat ironic: „Hai, măi iubire, las-mă și eu care credeam că e steagul Chinei sau ceva. Da, sunt niște chiloți, dar întrebarea este ce chiloți sunt, norocele?”

În timp ce flutura perechea de chiloți în fața colegului de scenă, Roxana dorea să știe cine este posesoarea/posesorul. Momentul de pomină a fost atunci când el i-a distras atenția ei, ca să îi miroasă: „Ai tăi... nu sunt sigur... pentru că sunt mici.”, comentariu care a stârnit hohote de râs în platou.

Atât gesturile care au urmat, cât apropourile ironice i-au cucerit pe cei patru jurați, în special pe Cheloo, care nu și-a dezlipit deloc zâmbetul de pe buze în timpul poveștii cu un final fericit.

„Doamne, mi-a plăcut rău de tot! Mi-au plăcut replicile, explicațiile, apropourile, mi-a plăcut jocul, frustrarea, chiloții canapelei. M-am simțit ca la un teatru bun, la care mergi cu plăcere, la care plătești biletul, nu mergi pe gratis.”, a jurizat Delia, iar Cosmin Natanticu s-a bucurat că a avut parte de ceva diferit.

Cheloo a preluat cuvântul pentru a-i felicita pe cei doi: „Felicitări! Vorbesc în numele colectivului, căci am văzut fericire pe fețele lor.”

Așadar, Roxana Condurache a primit toate cele patru like-uri. Surpriza a venit atunci când concurenta a decis să arunce perechea de chiloți ca pe buchetul miresei: „O să rămâi în istorie drept fata care și-a aruncat chiloții în public!”, a precizat Delia.

Citește și: iUmor sezonul 15, 9 decembrie 2023. Kozo, show cu aterizări pe posterior la iUmor: „Uită-te că ratezi aterizarea!”

Despre iUmor sezonul 15. Show-ul se vede în fiecare sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, a dat startul noului sezon și îi aduce în rolurile de prezentatori pe Emi și Cuza, care sunt în sezonul 15 alături de concurenți în culisele show-ului. Alături de Delia, Cheloo şi Cătălin Bordea, Cosmin Natanticu pornește sezonul acesta în căutarea celui mai amuzant concurent.

Cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii fac deliciul juraţilor, dar și al telespectatorilor în cel de-al 15-lea sezon iUmor – O nebunie de comedie, care se vede în fiecare sâmbătă de la 20:00, la Antena 1 şi în AntenaPLAY.

iUmor sezonul 15, 16 decembrie 2023. Fachirul din Periș a dat neoanele sparte și dinții scoși pe o cascadorie „de infarc... iUmor sezonul 15, 16 decembrie 2023. Valentin Andrieș, concurentul nevăzător care a făcut haz de necaz în cel mai amuzan...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x