Antena Căutare

Publicul a decis! Bobi Dumitraș, dorohoianul care a scris și versurile pentru trupa ”Fără zahăr”, a câștigat cea de-a șasea ediție "iUmor"

Bobi Dumitraș, dorohoianul care a scris și versurile pentru trupa ”Fără zahăr”, a fost desemnat de către public câștigătorul celei de-a șasea ediție ”iUmor”.

Bobi Dumitraș, dorohoianul care a scris și versurile pentru trupa ”Fără zahăr”, a fost desemnat de către public câștigătorul celei de-a șasea ediție ”iUmor”.

Moldoveanul plin de umor și carismă a cucerit inimile telespectatorilor, dar și pe ale juraților emisiunii. Bobi avut parte de o întreagă aventură, duminică seara, pe scena ”iUmor”, cu un număr inedit de stand-up.

”M-am întors pentru că orice bărbat din lumea asta are dreptul să te dezamăgească de două ori”, a glumit acesta, încercând să se încurajeze înainte de a intra a doua oară pe scenă. Toată lumea a fost însă câștigată din această revenire: jurații au avut parte de un stand-up de excepție, iar Bobi a primit trei voturi pozitive. ” Îți dai seama că numărul acesta putea să nu existe? Ar fi fost cel mai mare păcat”, a mărturisit Delia.

"Am prins ocazia să mă întorc, am prins şi un tren ieftin şi pentru că orice bărbat, în lumea asta, are dreptul să te dezamăgească de două ori. Eu am mai fost la dumneavoastră şi nu o fost bine şi, când am ajuns acasă, am retrăit Muma lui Ştefan cel Mare, în varianta cu nevasta: "Eu sunt soţioara Rănile mă dor Mi-am luat-o-n gura, ieri, la iUmor!". "Bine v-am regăsit. Sunt Bobi Dumitrasu şi am venit să-mi dau corigența!", şi-a făcut băiatul nostru intrarea.

S-a râs cu lacrimi!

Vă muuuuulțumim, dragi telespectatori!

Cea de-a șasea ediţie a celui mai nou sezon “iUmor”, difuzată duminică seara, între orele 20:56 și 23:06, la Antena 1, a fost lider de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban şi la nivel național.

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 9,6 puncte de rating și 23,7% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 8,1 puncte de rating şi 20% cotă de piaţă.

iUmor a fost lider și la nivelul întregului public din mediul urban cu o audiență medie de 6,9 puncte de rating și 14,8% cotă de piață, în timp ce poziţia secundă a fost ocupată de Pro Tv cu 6,6 puncte de rating și 14,1% cotă de piață.

1,5 milioane de telespectatori au fost cu ochii pe noi! ”iUmor”, din nou lider în preferințele românilor... Au început înscrierile pentru cel de-al cincilea sezon „iUmor”. Emisiunea ”iUmor” începe o nouă rundă de preselecții...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x