Antena Căutare

În spatele Camerei 609, episodul 19, sezonul 2. Actorii vorbesc în rime: „Stați bine pe canapea că urmează Camera”

Câțiva dintre actorii din serialul Lasă-mă, îmi place!Camera 609 au participat la o provocare foarte amuzantă pe platourile de filmare. Momentul din cadrul seriei În spatele Camerei 609 le-a testat actorilor veleitățile de poeți.

Episodul 19 din seria În spatele Camerei 609 aduce imediat zâmbetele pe buzele privitorilor. Actorii și-au dat silința să vorbească în rime! Urmărește episodul integral în AntenaPLAY!

Actorii din serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609” au fost surprinși pe platoul de filmare cu o provocare amuzantă! Cei care au fost prinși „la cotitură” sunt Anda Sârbei, Matei Negrescu, Răzvan „Krem” Alexe, Ana Turcu, Doina Teodoru, Maria Țăpușă, Emanuel Cîrstea, Cristian Neacșu și Ștefana Darzeu, iar provocarea a fost ca aceștia să povestească în rime făcute pe loc cum decurge o zi de filmare, începând de dimineață, de la ora trezirii și până la ce fac când ajung seara acasă.

Citește și: Seria În spatele Camerei 609, episodul 18, sezonul 2. Maria Țăpușă prezintă casa cuplului Eva și Victor Pop!

Actorii vorbesc în rime în cadrul seriei În spatele Camerei 609, episodul 19, sezonul 2

Krem și Ana Tucru au compus o poezie de senzație:

Eu m-am trezit la patru

10 ore de filmat, după care la teatru

Am avut o repetiție

Am vorbit atât de mult și-am rămas fără dicție

La 4 jumate

Am băut și lapte

Și cafea

Și m-am întins pe canapea

Vreo 5 minute că apoi a sunat

Telefonul și m-am tirat

Am băut o cafeluță

Foarte micuță

Câte ai băut?

Patru! Apoi m-au chemat să vin direct la cadru

Știi ce am mâncat? Niște exact cum sunt eu acum: pilaf

Cine te crezi? Eu glumeam cu tine sunt chinez că am mâncat numai orez!

Azi mai am de filmat încă trei

Secvențe. Nu-s neapărat grele sunt chiar ok

Textul l-am învățat

Chiar mi-am repetat

Personajul l-am creat

Am decodificat

Ce am de făcut

Adică pot să plec de aici că nu mai rămâne nimic în trecut!

Cel mai intersant lucru care mi s-a întâmplat astăzi la filmare

E faptul că nu am dus-o în capitulare!

Citește și: Seria În spatele Camerei 609, episodul 17, sezonul 2. Ce s-a întâmplat în culisele serialului la căsătoria dintre Eva și Victor

Actorii din serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609” îi invită pe telespectatori să urmărească noile episoade: Vineri de la 8 jumate /Vă lăsați ușor pe spate”

Actorii au lansat și o invitație la vizionarea noilor episoade ale serialului:

Dacă e vineri, știi bine

Camera e cu tine

Neapărat să vă uitați la serial

Altfel fiecare moment al vieții ar fi banal

Vineri de la 8 jumate

Vă lăsați ușor pe spate

Și stați bine în canapea

Că urmează camera

Mulțumim că ați fost cu noi până acum

Mai avem încă ceva episoade și ne vedem de drum

Cum să faci asta să fie ok

Dacă nu ne-ai văzut pe TV te aștept pe AntenaPLAY!

În spatele Camerei 609 telespectatorii se pot întâlni cu actorii care dau viață îndrăgitelor personaje din cel mai nou serial de pe Antena 1 și din AntenaPLAY.

Ce se întâmplă în culisele serialului Lasă-mă, îmi place! Camera 609. Descoperă actorii care dau viață personajelor, emoțiile din spatele camerelor de luat vederi și povestea producției românești. Tot ce vrei e să dai PLAY! Vezi episoade integrale În spatele Camerei 609 în AntenaPLAY!

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Seria În spatele Camerei 609, episodul 21, sezonul 2, 21 iunie. Final plin de emoții în culisele Camera 609!
Seria În spatele Camerei 609, episodul 21, sezonul 2, 21 iunie. Final plin de emoții în culisele Camera 609!
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
În spatele Camerei 609, episodul 20, sezonul 2. Doina Teodoru, detalii mai puțin cunoscute despre viața sa. Ce fel de copil a fost
În spatele Camerei 609, episodul 20, sezonul 2. Doina Teodoru, detalii mai puțin cunoscute despre viața sa. Ce fel...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x