Antena Căutare

Mesajul transmis de Ana Bodea, protagonista din Lia, după finalul serialului. Iubitul ei, Valentin Butnaru, a reacționat imediat

Ana Bodea, reacție emoționantă la finalul serialului Lia - Soția soțului meu. Ce a transmis actrița din rolul prinicipal în mediul online, imediat după încheierea producției la care a lucrat timp de doi ani.

Ana Bodea, reacție emoționantă la finalul serialului Lia - Soția soțului meu. Ce a transmis actrița din rolul prinicipal în mediul online | Antena 1

Lia - Soția soțului meu s-a încheiat aseară și a adus un filnal plin de emoții și complet neașteptat pentru fanii serialului. Însă, în spatele personajelor atât de îndrăgite de telespectatori, au stat ore întregi de repetiții, nopți nedormite, iar acotrii s-au desprins cu greu de cei doi ani petrecuți împreună. Astfel, după marele final, Ana Bodea a ținut să transmită mai multe mesaje, atât fanlilor, cât și celor dragi care au susținut-o în toată această perioadă.

Ana Bodea, reacție emoționantă după finalul serialului Lia - Soția soțului meu. Ce a transmis actrița din rolul prinicipal

Rolul protagonistei din Lia - Soția soțului meu a marcat și debutul Anei Bodea pe marele ecran. La fel de emoționată ca la început, actrița a ținut să le mulțumescă celor care i-au fost alături.

Printr-o serie de story-uri publicate pe Instagram, aceasta i-a luat pe rând pe toți cei dragi care au contribuit la succesul ei.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ștefan Floroaica, dezvăluire înduiosătoare înainte de finalul poveștii Lia. A făcut public un moment copleșitor din culise

Tânăra actriță a început prin a le mulțumi părinților ei. Aceasta a postat o fotografie rară în care apare alături de mama și de tatăl ei, pe vreme când încă era la Academia de balet Bolshoi.

„Mulţumesc lor ca mi-au dat viață și m-au susținut mereu, orice mi-aș fi dorit să fac (chiar dacă unele dorințe erau prea mari sau prea mici, prea ridicole sau prea imposibile)”, a ținut să spună Ana Bodea.

Ulterior, aceasta a mărturisit cât de susținută a fost atât de fratele ei, cât și de iubitul său, Valentin Butnaru.

„Lui îi mulțumesc pentru ca deși e frati-miu și n-ar trebui sa facă prea multe ca să il iubesc, el face totul pentru mine”, a scris ea, alături de o fotografie în care apar împreună.

„Lui îi mulţumesc pentru ca mă iubește și mă susţine necondiționat (i mă suportă, și are grijă de mine, si mă ascultă atunci când vorbesc 4 ore”, a spus Ana Bodea despre Valentin Butnaru.

La rândul său, iubitul protagonistei din Lia a publicat pe contul lui de Instagram o fotografie din intimitatea lor în timp ce se uitau la serial și a ținut să o felicite pe tânăra actriță.

„Felicitari! PERSONAJUL din dreapta a evoluat si a capatat nuante si sclipiri si franturi de emotie profunda PERSOANA din stanga a reusit sa ii insufle toate astea personajului, pentru ca si-a descoperit atatea si atatea valente ca om, incat nu face decat sa imi taie rasuflarea permanent! Felicitari intregiiechipe lia_antena1 si la cat mai multe proiecte geniale!”, a scris prezentatorul de la Observator pe rețelele sociale

„plâng N-aș fi reușit fără susţinerea ta”, a mai menționat aceasta.

Citește și: Anunțul făcut de Ana Bodea și Valentin Butnaru: „Nu vad un partener mai bun”. Internauții i-au copleșit cu felicitări

Și, nu în ultimul rând, Ana Bodea a ținut să îi mulțumească producătoarei Ruxandra Ion pentru încrederea acordată.

„Şi doamnei @ruxandraion fi mulțumesc pentru ca mi-a dat şansa să fiu eu, sắ fiu actriță, să fiu balerină, să fiu Lia.. Și aripi să fiu oricine vreau eu să fiu”, a mărturisit aceasta alături de o fotografie în care apar împreună.

Finalul Lia – Soţia soţului meu și continuarea poveștii Iubire cu parfum de lavandă, lider incontestabil de audienţă... Cum au reacționat copiii Ioanei Blaj la ultimele episoade din Lia. Și-au văzut mama într-o postură diferită, în rolul lu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine e și cum arată fiul actriței Ilinca Goia din serialul Lia – Soția soțului meu. Puțini știu că Nikita este un artist cunoscut
Cine e și cum arată fiul actriței Ilinca Goia din serialul Lia – Soția soțului meu. Puțini știu că Nikita...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată actrița Oana Zara din Lia – Soția soțului meu în costum de baie. Frumoasa actriță a atras toate privirile
Cum arată actrița Oana Zara din Lia – Soția soțului meu în costum de baie. Frumoasa actriță a atras toate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x