Antena Căutare

Atunci și acum! Prin ce „transformări” a trecut Ștefan Bănică înainte de a-l juca pe Orlando în „Liber ca pasărea cerului”

După mai bine de 14 ani, Ștefan Bănică revine pe micul ecran, într-un serial de televiziune. Actorul îl va interpreta pe Orlando, unul dintre personajele principale din „Liber ca pasărea cerului”, ce va avea premiera dumnică, 21 aprilie, de la ora 20:00. 

După mai bine de 14 ani, Ștefan Bănică revine pe micul ecran, într-un serial de televiziune. Actorul îl va interpreta pe Orlando, unul dintre personajele principale din „Liber ca pasărea cerului”, ce va avea premiera dumnică, 21 aprilie, de la ora 20:00.

De-a lungul timpului, Ștefan Bănică a devenit „om de-al casei”. De la jocuri la amintiri „senzaționale” din copilărie, artistul este nelipsit din cele mai importante emisiuni ale postului. Atunci când s-a alăturat echipei, Ștefan Bănică spunea că Antena 1 este locul în care vrea să își dezvolte cariera în televiziune.

„Am ales Antena 1 pentru că este o televiziune pe care o văd că evoluează și realizează performanță. Este un reper în materie de divertisment, iar drumul ei ascendent corespunde dorinței mele de evoluție profesională în televiziune și, mai ales, de noi experiențe, de noi emisiuni.”

La „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ștefan Bănică a dezvăluit cum a luat naștere primul său hit, „Grasa de la trei”.

Articolul continuă după reclamă

„Este o întâmplare senzațională! Eram mic copil, cântam, împreună cu prietenii, în părculețul de lângă bloc. A ieșit o puuuternică femeie la balcon. Avea un tricou cu un cal, mă rog, calul era în mărime naturală...și a aruncat cu apă fiartă spre noi! De aici a ieșit primul hit al meu: „Grasa de la trei”.

Preselecțiile „X Factor” i-au oferit artistului un moment emoționant. Un concurent de doar 16 ani a ales să interpreteze în fața juriului o piesă din repertoriul tatălui său, „Cum am ajuns să te iubesc”. Cântată cu emoție și simplitate, piesa a trasmis emoții atât publicului cât și juriului.

Emoţionat, Ștefan Bănică a urcat pe scenă şi l-a îmbrăţişat pe puști. „Să ştii că eu nu vin prea des pe scenă, la concurenţi”, i-a spus acesta.

În „Liber ca pasărea cerului”, Ștefan Bănică va fi Orlando, un pierde-vară talentat, pentru care viața a fost o nesfârșită aventură. Când se reîntâlnește, după 20 de ani, cu Ducu, bunul său prieten din copilărie, e același optimist incorigibil. Sărac lipit, pentru că a pierdut totul de mai multe ori, trăiește din escrocherii mărunte, dar e gata oricând să dea marea lovitură.

Primul episod al serialului de comedie „Liber ca pasărea cerului”, telespectatorii îl vor vedea, duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, numai la Antena 1.

Cine se află în spatele serialului de comedie „Liber ca pasărea cerului”, care începe duminică, 21 aprilie, la Antena 1... Ce ar fi fost Marius Florea Vizante, interpretul lui Ducu din „Liber ca pasărea cerului”, dacă nu se făcea actor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Liber ca pasărea cerului online
Subscribe pe 👉 Youtube
Like pe 👉 Facebook
Follow pe 👉 Instagram -  vremealuiducu și eusuntorlando

😎⛅Liber ca pasărea cerului episoadele integrale online le poti urmari doar pe AntenaPlay ➡️ https://s.a1.ro/g2zBg1W. Intră acum de pe tabletă, smartphone sau laptop.

🔵 ​INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Florin Piersic, invitatul lui Dan Negru la ”Legendele”, sâmbătă, la Antena 1
Florin Piersic, invitatul lui Dan Negru la ”Legendele”, sâmbătă, la Antena 1
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Liber ca pasărea cerului. Actori, distribuție, episoade și tot ce trebuie să știi
Liber ca pasărea cerului. Actori, distribuție, episoade și tot ce trebuie să știi
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz Redactia.ro
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x