La început au fost călugării. Și nu doar în fabricile de bere micuțe de pe la mănăstirile belgiene, ci și în distileriile de spirtoase. În materie de whiskey, whisky sau scotch (vom vedea diferențele), Irlanda a fost prima, iar Scoția i-a urmat la scurt timp. Secolul este VI, iar istoria tăriilor abia începe. Scoția a devenit celebră pentru producție, de multe ori fiind cunoscută ca locul de baștină a băuturii brune, chiar dacă nu este acesta adevărul istoric.
Diferența de nume
Ca orice produs cu un trecut de secole, această băutură a parcurs o serie de modificări începând chiar de la numele ei. Irlanda a fost primul producător, dar odată ce a fost cucerită de Maria Britanie, englezii au preluat rețeta și au popularizat-o într-un timp relativ scurt.
Așa se face că numele băuturii a trecut de la – „uisce beatha”, adică „apa vieții”, cum o numeau călugării irlandezi încă din secolul al VI-lea, la whisky sau whiskey, cum au numit-o englezii în secolul al XII-lea, când au ocupat Irlanda. De-aici, țările sub influența imperiului au preluat numele în mod natural. Diferența dintre whisky și whiskey rămâne în continuare disputată, dar s-ar părea că este mai degrabă una specifică evoluției organice a cuvintelor în funcție de cultura respectivă.
În vreme ce primele atestări documentare au fost la o distanță relativ mică între Irlanda și Scoția - 1405, respectiv 1494 - cea din urmă a patentat un termen special pentru whisky-ul produs aici: scotch.
Așa se face că există în prezent whiskey, folosit mai ales în SUA și Irlanda, whisky în Canada, India, Argentina, Brazilia, Australia, Germania, Elveția, Austria, în toate țările din Asia (în afară de Taiwan și Tailanda) și scotch în Scoția.
Diferența de cereale
Dacă tot ești pe internet, căutând un preț bun la whiskey poate că n-ar strica să te uiți un pic și la diferența gustului generată de cerealele folosite. În mare, whiskey-ul este o băutură alcoolică produsă din fermentarea cerealelor, de regulă a orzului, grâului, porumbului și/sau a secarei. Este ținut în butoaie de stejar ars, motiv pentru care are și culoarea specifică.
Diferențele apar în proporțiile folosite. Iar proporțiile au evoluat în funcție de zona geografică unde s-a produs licoarea. De exemplu, Jack Daniel’s intră în categoria Tennessee Whiskey și este făcut dintr-o combinație de cereale cu minimum 51% porumb, deși de regulă procentul depășește 75%.
Varianta clasică de whisky canadian este un amestec de malț de secară și alcool neutru distilat din alte cereale, mai ales porumb. Rye whiskey conține secară în proporție de minimum 51%, iar Straight whiskey înseamnă că niciuna dintre cereale nu trebuie să depășească 51%. Corn whiskey-ul este așa cum o spune și numele, făcut din porumb, mai precis minimum 80%.
Cum scotch-ul are o tradiție aparte, tipul ingredientelor diferă de tipul licoarei.
Astfel, single malt folosește orzul malțificat. Single grain poate avea grâu sau porumb, sau o combinație din amândouă. Blended malt înseamnă două sau mai multe scotch-uri single malt aduse din distilerii diferite. Blended grain înseamnă că vei bea o tărie făcută din două sau mai multe scotch-uri single grain din distilerii diferite. Iar blended înseamnă că există cel puțin un single malt amestecat cu cel puțin un single grain în compoziție.
Procesul
Odată ce ai decis ce gust este mai apropiat de ce-ți dorești, ar trebui să te gândești la cum este făcut. Majoritatea whiskey-urilor trec prin patru momente – malțarea, fermentarea, distilarea și învechirea. Numărul distilărilor, materialul folosit pentru filtrare, perioada de învechire și tipul lemnului în care se face această învechire influențează în mod considerabil produsul final.
De exemplu, Tennessee Whiskey este se maturează în butoaie de stejar noi, arse pe interior, iar perioada de învechire este de minimum 2 ani. Nu se adaugă niciun colorant, aromă sau alcool suplimentar. Există însă un moment specific acestui tip de whiskey și anume procesul suplimentar de filtrare numit Lincoln County Process prin care băutura trece printr-un strat de cărbune de arțar. De-aici specificul de aromă ușor dulceagă.
Irlandezii îl distilează de trei ori, îl învechesc în butoaie de lemn pentru cel puțin trei ani, iar unele soiuri sunt afumate cu turbă, oferindu-le un gust unic.
Specificul ține în definitiv și de producător, dar este recomandat ca alegerea să fie una informată și bazată pe gustul fiecărui băutor
