Antena Căutare

Cum amenajezi un loc de joacă pentru copii în curtea ta

Orice părinte responsabil știe că joaca în aer liber este extrem de benefică pentru copii și de aceea nu trebuie să treacă zi în care aceștia să nu petreacă cel puțin o oră în parc sau la un loc de joacă, împreună cu alți copii.

Cum amenajezi un loc de joacă pentru copii în curtea ta | https://pixabay.com/ro/photos/trampoline-fat%C4%83-juca-salt-fun-2227667/

Însă nu întotdeauna se întâmplă să ai la dispoziție timpul necesar pentru a ieși cu copiii la joacă, iar atunci, o soluție salvatoare este să le amenajezi propriul loc de joacă în curtea casei.

Nu ai nevoie de foarte mult spațiu și nici nu necesită o investiție foarte mare, iar copiii se vor bucura foarte tare atunci când vor avea la dispoziție un loc de joacă doar al lor, unde să-și poată invita și prietenii. Dacă deja te-am convins, îți oferim și câteva sfaturi care să te ghideze în acest proiect.

Siguranța, înainte de toate

În primul rând, trebuie să te asiguri că locul de joacă nu prezintă niciun pericol pentru copii, iar pentru asta trebuie să iei niște măsuri de siguranță. Suprafața locului de joacă nu trebuie să fie una dură, astfel încât copii să nu se rănească în cazul în care vor cădea. În loc de asfalt sau ciment, poți folosi nisip, gazon sau tartan, asigurând astfel o suprafață mai moale pe care copiii se pot juca în siguranță.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, dacă dorești să împrejmuiești locul de joacă, folosește niște garduri îndeajuns de înalte, astfel încât să ai siguranța că cei mici nu pot cădea peste ele.

Cât mai multă culoare

Locul de joacă trebuie să fie unul vesel și cât mai colorat fiindcă astfel va fi foarte atractiv pentru copii. Folosește culori calde, vii, și înfrumusețează spațiul cu desene cât mai vesele. Și accesoriile pentru joacă pe care le vei instala aici trebuie să fie în aceeași notă, iar dacă spațiul va fi amplasat într-o zonă cu multă vegetație, cu atât mai bine.

Ce poți instala într-un loc de joacă

În funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție poți utila locul de joacă cu o serie de accesorii pe care le poți confecționa și singur, dacă ești pasionat de proiectele DIY, sau le poți cumpăra din magazinele de bricolaj.

  • Groapă cu nisip – toți copiii adoră să se joace în nisip și nu le poți răpi această plăcere tocmai copiilor tăi. Este extrem de simplu de realizat, fiind necesar să amenajezi un spațiu bine delimitat, în care să torni câțiva saci cu nisip. Este bine ca marginile gropii să fie dintr-un material moale, pentru a evita riscul de accidente, ideal în acest sens fiind cauciucul.
  • Tobogan – este elementul central pentru majoritatea locurilor de joacă. În funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție poți instala un tobogan simplu, sau unul mai complex, cu mai multe scări, tuneluri și căsuțe.
  • Trambulină – este un dispozitiv de care te poți bucura și tu împreună cu copiii, întrucât majoritatea modelelor suportă cel puțin 150 de kilograme. Poate fi amplasată oriunde, pe o suprafață plană și este vital să aibă montate pe margini plase de protecție suficient de înalte pentru a fi sigur că nu există risc de accidente.
  • Piscină gonflabilă – va fi locul preferat de joacă în zilele de vară, indiferent de dimensiunile sale. Este ușor de instalat, fiind suficient să o umfli folosind o pompă sau un compresor de aer, după care să o umpli cu apă de la furtunul de grădină. Trebuie doar să ai grijă ca apa să fie mereu curată, așa că e indicat să o verifici după fiecare repriză de bălăceală, și să o schimbi când e cazul.

Sunt doar câteva sugestii, însă suntem convinși că îți vor veni și alte idei pe parcurs, iar ca să fii sigur că cei mici vor fi foarte mulțumiți de rezultatul final, nu uita să-i întrebi și pe ei ce și-ar dori pentru locul de joacă.

Motocultor diesel versus benzină - Ce cumperi pentru terenul tău?... Profile decorative de interior. Încă moderne pentru a fi folosite?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Greșeala pe care mulți o fac când trag apa la toaletă. Ce recomandă specialiștii pentru a evita răspândirea bacteriilor
Greșeala pe care mulți o fac când trag apa la toaletă. Ce recomandă specialiștii pentru a evita răspândirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Pe unde intră șoarecii în casă când vine frigul. Cele 6 locuri pe care trebuie să le verifici înainte de iarnă
Pe unde intră șoarecii în casă când vine frigul. Cele 6 locuri pe care trebuie să le verifici înainte de iarnă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x