Cum deosebim gândurile de la Dumnezeu de cele de la necuratul! 3 momeli prin care lucrează diavolul:

Părintele Calistrat: Cum ne dăm seama când ne dă diavolul sugestii? Puterea unui gând! Acesta este gândul vrăjmaş:

Dumnezeu nu a creat diavoli! Diavolii prin neascultarea lor, au pierdut chipul luminos și au luat chip întunecat, diavolesc, devenind duhuri împotrivitoare lui Dumnezeu.

Care sunt momelile prin care lucrează diavolul: Îndoiala, Viclenia și Pofta!

Cum ne dăm seama când ne dă diavolul sugestii?

Simplu! De cate ori faci un lucru în ascuns și nu pe față!

Aceea e sugestia diavolului! De ce te temi să curvesti în mijlocul târgului? Să nu te vadă lumea, să nu te faci de râs.. e clar că e o sugestie a diavolului. De ce nu-ți vine în cap să te cununi în mijlocul târgului și să vadă toata lumea că există și familie ortodoxă!

De ce te temi să-ți faci cruce să te vadă lumea? Și nu o faci în mijlocul târgului să te vadă lumea și să o mai facă câțiva..
(Parintele Calistrat Chifan)
***

Gândul rău nu se înlătură decât cu un gând bun
Cea mai bună metodă de adunare a gândurilor este să ai un gând principal, în faţa căruia să cunoşti gândurile care vin, să le înlături pe cele rele şi să le încurajezi pe cele bune, iar metoda cea mai la îndemână este rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, pe care o spunem ca să avem o statornicire în gânduri bune.
Cum să ne întărim în războiul nevăzut, împotriva gândurilor vrăjmaşe?

Cea mai bună metodă de adunare a gândurilor este să ai un gând principal, în faţa căruia să cunoşti gândurile care vin, să le înlături pe cele rele şi să le încurajezi pe cele bune, iar metoda cea mai la îndemână este rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, pe care o spunem ca să avem o statornicire în gânduri bune.

Nu se poate înlătura un gând rău decât cu un gând bun. Bineînţeles că trebuie să ocolim pricinile de înmulţire a gândurilor rele, altfel ţi le înmulţeşti singur şi, în cazul acesta, nu se poate vorbi despre o liniştire a sufletului, decât în timp.
***
Puterea gândului bun

– Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a 4-a a Macabeilor se spune: “Gândul evlavios nu este dis­trugător al patimilor, ci potrivnic”[2]. Ce înseamnă aceas­ta?

– Ia ascultă. Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiţi de ele. Atunci când omul cultivă numai gânduri bune şi îşi întăreşte o stare bună, patimile încetează să mai lucreze, de parcă nu ar mai exista. Adică gândul evlavios nu dezrădăcinează patimile, ci le războieşte, putând chiar să le răpună. Cred că scriitorul descrie cele pe care le-au suferit cei şapte prunci, mama lor, Sfânta Solomoni, şi dascălul lor, Sfântul Eleazar, având gânduri evlavioase[3], tocmai ca să arate cât mai exact puterea gândului bun.

Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei şi o împiedică să se lanseze, tot astfel şi gândurile bune apucă înainte şi paralizează gândurile rele pe “aeroporturile” diavolului, de unde pornesc. De aceea încercaţi, pe cât puteţi, să plantaţi voi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gân­durile cele rele, pentru ca inima să vi se facă grădină de flori şi rugăciunea să vă fie însoţită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.

Atunci când cineva ţine, fie şi pentru puţin timp, un gând de-a stânga, adică rău, asupra cuiva, orice nevoinţă ar face, fie post, priveghere etc, se pierde. La ce îl va ajuta asceza dacă în paralel nu se nevoieşte să nu primească gândurile rele? De ce să nu golească mai întâi chiupul de depunerile din untdelemn, care sunt bune numai pentru săpun, şi doar apoi să pună untdelemnul cel bun, ci pune untdelemnul cel bun împreună cu cel nefolositor şi aşa îl strică?

Un gând curat, bun, are mai mare putere decât orice nevoinţă. Un tânăr oarecare, de pildă, este războit de diavolul cu gânduri necurate şi face prive­gheri, postiri, posturi de trei zile ca să se slobozească de ele. Insă un gând curat ce îl va aduce are putere mai mare decât privegherile şi postirile pe care le face şi îl ajută mai eficient.

– Părinte, atunci când spuneţi “gând curat” vă referiţi numai la subiecte speciale sau şi la cele mai generale?

– Şi la cele mai generale. Pentru că atunci când omul le vede pe toate cu gânduri bune, se curăţă şi este dăruit cu dar de Dumnezeu. Cu gândurile de-a stânga judecă şi nedreptăţeşte pe ceilalţi, împiedică venirea harului dumnezeiesc şi lasă pe diavolul să lucreze liber în el.

– Părinte, deoarece judecă, prin aceasta îi dă diavolului dreptul să facă orice vrea cu el?

– Da. Temelia este gândul cel bun. Aceasta este ceea ce-l ridică pe om, îl schimbă în bine. Fiecare tre­buie să ajungă la punctul în care le vede pe toate curate. Este ceea ce a spus Hristos: „Nu judecaţi după faţă, ci faceţi judecată dreaptă”[4]. După aceea, omul ajunge într-o stare în care le vede pe toate cu ochi duhovniceşti, şi nu cu ochi trupeşti. Pe toate le justi­fică în sensul cel bun.

Trebuie să luăm aminte să nu primim telegramele viclene ale diavolului, ca să nu întinăm “locaşul Duhului Sfânt”[5] şi astfel să se depărteze harul lui Dumnezeu şi să ne întunecăm. Duhul Sfânt, atunci când vede inima noastră curată, vine şi Se sălăşluieşte înlăuntrul nostru, pentru că iubeşte curăţia – de aceea şi este reprezentat ca un porumbel.

Cea mai mare boală: gândurile de-a stânga

– Părinte, mă neliniştesc atunci când am de rezol­vat o problemă, încât nici nu pot dormi.

– Problema ta sufletească sunt gândurile cele mul­te. Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult şi în ascultarea ta, şi în nevointele tale duhovniceşti. Ascultă un mod de a evita gândurile cele multe. Când îti vine în minte o treabă pe care va trebui, de pildă, să o faci mâine, să-i spui gândului: „Treaba aceasta nu este pentru astăzi; mă voi gândi la ea mâine“. De asemenea, când trebuie să hotărăşti într-o problemă, nu te chinui cu gândul să afli ceea ce este mai bun şi să amâni mereu.

Alege ceva şi mergi înainte. Lasă după aceea pe Dumnezeu să Se îngrijească de celelalte. Sileşte-te să eviţi scolasticismul, ca să nu-ţi ameţeşti mintea. Să faci ceea ce poţi, cu mărime de suflet, să te mişti simplu şi cu multă încredere în Dumnezeu. Atunci când îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Prin gândurile cele multe şi un om sănătos se netrebniceşte. Unul care suferă este îndreptăţit să le aibă dacă se mâhneşte. Insă cel care, fiind sănătos, se ameţeşte şi suferă din partea gândurilor de-a stânga, unul ca acesta este bun de legat. Să fie sănătos şi totuşi să fie chi­nuit de gândurile lui?!

In vremea noastră, cea mai mare boală se dato­rează gândurilor deşarte ale oamenilor lumeşti. Oamenii le pot avea pe toate în afară de gândurile bune. Dar se chinuiesc pentru că nu înfruntă lucrurile duhovniceşte. De pildă, cineva porneşte ca să meargă undeva, dar motorul maşinii lui păţeşte ceva şi întârzie puţin la destinaţie. Dacă are gândul cel bun, va spune: „Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedi­ca aceasta; altfel poate că aş fi păţit vreun accident, dacă n-aş fi avut această întârziere. Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?“, şi-L slăveşte pe Dumnezeu. Dar dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situaţia duhovniceşte, se va supăra pe Dumnezeu şi va huli: “Iată, am întârziat! Aş fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu…”. Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută. In timp ce dacă lucrează în partea stângă se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.

Odată, cu mai mulţi ani în urmă, ca să mergem de la Uranopolis la Salonic am intrat într-un camion ce avea bănci de lemn. Inăuntru erau claie peste grămadă valize, porto­cale, peşte, lădiţe ce miroseau a peşte, copiii de la Atoniadă[6] – dintre care unii stăteau pe bănci, iar alţii in picioare – călugări, mireni… Un mirean a venit şi s-a aşezat lângă mine. Era şi gras şi, deoarece era cam înghesuit, a început să strige: “Ce condiţii sunt acestea!…”. Mai încolo era un monah care, sărmanul, era acoperit până sus de lădiţe; numai capul îi rămăsese afară. Şi aşa cum mergea camionul, clătinându-se – căci drumul era de ţară şi stricat – lăditele stivuite cădeau, şi el, sărmanul, încerca să le arunce la dreap­ta şi la stânga cu mâinile ca să nu-l lovească în cap. Iar celălalt striga pentru că stătea puţin înghesuit. “Nu-l vezi pe acela cum stă, îi spun, şi tot tu strigi?“. Şi-l întreb şi pe monah: “Cum te simţi, Părinte?“. Iar acela îmi răspunde zâmbind: “Părinte, mai bine este aici decât în iad!“. Unul se chinuia, deşi stătea pe bancă, iar celălalt se bucura, cu toate că lăditele erau gata să-l acopere. Şi am avut două ore de mers. Nu era aproape. Mintea mireanului s-a întors la confortul ce l-ar fi avut dacă ar fi mers cu autobuzul şi astfel era aproape să se sufoce, în timp ce monahul se gândea la mâhnirea ce ar fi avut-o dacă s-ar fi aflat în iad şi ast­fel simţea bucurie. Se gândea: “Peste două ore vom ajunge şi vom cobori, în timp ce sărmanii din iad se chinuiesc veşnic. Apoi acolo nu sunt lădite, lume etc, ci este iad. Slavă Ţie, Dumnezeule, că sunt mai bine aici“.
Surse: Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții; Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoinţă duhovnicească.

Sursă: ortodoxia.me