El are nevoie sa se simta in siguranta in acest mediu care ii este strain si pe care nu il intelege, de aceea este indicat ca parintii sa ii ofere multa afectiune si sa il linisteasca ori de cate ori plange, pentru ca atunci cand este foarte mic, el nu trebuie sa cunoasca teama sau sentimentul abandonului.
Pe masura ce gangurerile se transforma in cuvinte, iar taratul de-a busilea devine mers, intai tremurat si nesigur, apoi cu pasi vioi, copilul invata sa descopere singur ce exista in jurul sau, descopera ca poate face lucruri fara ajutorul adultilor si incepe sa isi contureze o anumita nevoie de libertate.
Cere anumite lucruri si refuza altele, are preferinte, toane, placeri si mai mult si le poate exprima destul de clar. Acum nu mai sunt doar scancete, plansete sau zambete, ci cuvinte intregi sau stalcite prin care exprima ceea ce gandeste.
Tot acum este momentul ca parintii sa nu ii ingradeasca aceasta curiozitate, sa il incurajeze sa se joace mai mult cu alti copii, sa imparta jucariile, sa socializeze si in general, sa nu il tina ca si legati de ei.
Treptat micutul trebuie sa iasa in lume, sa nu fie temator fata de alti oameni, sa alerge prin parc, sa i se ceara parerea asupra unor lucruri foarte simple, de genul ce jucarie prefara sa ia cu el la plimbare sau sa aleaga intre doua feluri de mancare. Desi are doar doua optiuni stabilite dinainte de parinti, faptul ca nu i se impun lucruri, ci i se lasa o anumita libertate de decizie il obisnuieste cu ideea ca poate alege pentru sine.
In timp va capata incredere in deciziile sale si va invata din greseli. Este vorba de pasi mici, facuti incet, fara a pune presiune asupra copilului. Ce este important este ca parintii sa nu creeze acea dependenta in care copilul creste si este in continuare speriat de ideea unei hotarari proprii.
Foto: personal-finance.thefuntimesguide.com
