Tot ce cumparam - made in China

Orice turist care vine la Paris isi incepe de obicei vizita cu cinci sau sase obiective extrem de celebre: Catedrala Notre-Dame, Turnul Eiffel, Muzeul Luvru, colina Montmartre cu pictorii ei din Place de Tertre, Bulevardul Champs-Elysées... Incantati de ceea ce vad, vrajiti de orasul Paris, imbatati de atata arta si aromonie, de atata istorie si cultura, turistii scot cu usurinta banutul din buzunar pentru a-si cumpara cate o amintire: cate o micuta replica in metal al Turnului Eiffel sau, de ce nu, un mic tablou in ulei reprezentand colina Montmartre cu Biserica Sacre-Coeur in varf.

Publicat: Luni, 08 Noiembrie 2010, 00:00 | Actualizat Luni, 02 Iulie 2012, 22:06

Turistul pleaca apoi la el acasa, in Europa sau pe alte continente, si-si pune suvenirurile undeva pe o etajera, le mai arata la prieteni, mai viseaza in fata lor si ofteaza intrebandu-se "oare cand o sa mai apuc sa mai merg pe la Paris?". Nimic anormal pana aici. Cine nu vrea sa-si cumpere un suvenir dintr-o tara straina, dintr-un oras de care s-a indragostit? Ce nu stie insa turistul este ca o buna parte din suvenirurile sale risca sa fie obiecte fabricate in... China.

Orice turist care se afla pe colina Montmartre la Paris si se indragosteste de cate o reproducere dupa un tablou de Utrillo sau de cate o mica panza reprezentand cabaretul Le lapin agil, orice turist deci care face o astfel de achizitie discuta de obicei intai si intai cu negustorul sau cu proprietarul magazinului.

Care negustor sau proprietar jura cu mana pe inima ca obiectul respectiv este suta la suta creatia unui artist francez local continuator al spiritului impresionist si al boemei artistice de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Numai dupa o ancheta serioasa si numai dupa interventia unui specialist apare insa la lumina adevarul: multe dintre tablourile reprezentand strazile pitoresti din Montmartre sunt facute de pictori chinezi care nici n-au pus vreodata piciorul pe solul francez.

Nu spun ca aceste reproduceri reprezentand Parisul sau Venetia, facute in sute de ateliere din China, n-ar fi bine realizate. Chinezii demonstreaza de mult ca sunt capabili sa copieze orice obiect industrial si sa aiba uneori mai multa imaginatie decat occidentalii. Din acest punct de vedere revansa lor este totala fata de Occident. Dar mai ramane problema intrinseca a simbolului: ce valoare mai are amintirea cand obiectul cumparat la Paris si destinat sa-ti perpetueze o legatura emotionala cu acest oras poarta undeva bine ascunsa mentiunea made in China?

Articolul continuă după reclamă

Faptul ca aceasta mare tara cu o traditie milenara a iesit din tunelul in care o impinsese revolutia culturala este o veste buna pentru intreaga umanitate, iar dezvoltarea economica a Chinei a provocat pretutindeni o sincera admiratie. Exista insa si un aspect aberant al acestei expansiuni economice a Chinei. Un turist european care se afla la New York inainte de Craciun si-si propune sa cumpere cadouri pentru familia sa este pus in fata unei abundente de propuneri absolut coplesitoare. Daca ii trece insa prin cap sa caute un articol de imbracaminte sau de incaltaminte sau vreo jucarie sau cine stie ce alt tip de cadou care sa poarte mentiunea made in USA, atunci totul se transforma in cosmar.

Un astfel de turist original care vrea sa cumpere in Statele Unite, intr-un mall sau intr-un supermarket normal, un obiect produs chiar intr-o uzina americana, trebuie sa se inarmeze cu timp si cu rabdare ca sa-si poata satisface capriciul.

Anul acesta, China a devenit a doua economie mondiala, subtilizand acest loc Japoniei, spre amaraciunea acesteia. Francezii au incasat si ei, tot anul acesta, o veste proasta pentru ca au pierdut, in favoarea Chinei, locul al treilea detinut pe piata comertului cu arta.

Pe primele trei locuri se situeaza acum, in acest domeniul, Statele Unite, Marea Britanie si China, Franta fiind deci impinsa pe locul patru. Nimic de spus, competitia mondiala este legitima, dar tendinta actuala de transferare in China a tuturor industriilor usoare si artizanale de pe planeta este o aberatie pe care economistii nu o denunta suficient. Indepartarea zonelor de productie de zonele de consum nu face decat sa distruga planeta si sa-i imbogateasca pe intermediarii care asigura delocalizarile respective si apoi transportul produselor.

Faptul ca un oras cu un milion de locuitori din Europa, de exemplu, nu mai are alaturi nici o fabrica de ciorapi, nici o fabrica de umbrele si nici o fabrica de jucarii, si ca-i revine mai ieftin sa aduca aceste obiecte de la zece mii de kilometri distanta tine de o aberatie a carei gravitate ar trebui sa ne dea de gandit. Putini economisti isi bat insa capul cu acest tip de intrebari. Ei sunt prea ocupati cu justificarea enormelor avantaje pe care ni le aduce piata libera.

Citeste alte editoriale de Matei Visniec in Jurnalul National