Live acumAcces Direct
Prime Time 20:00Chefi la cutite

Ieftin și sănătos! Adio, cartofi, bun-venit, yacon! Cum se gătește și ce beneficii incredibile are leguma adusă tocmai din America de Sud?

O legumă adusă din America de Sud ar putea fi pentru români o alternativă la nelipsiţii cartofi. Cum se găteşte yaconul şi ce proprietăţi are

Vremea care trece de la o extremă la alta afectează tot mai mult agricultura românească. Însă cercetătorii vin cu alternative. Dau deja roade culturile experimentale cu plante mai puţin cunoscute. În loc de cartofi, am putea mânca yacon. Iar planta viitorului este... napul porcesc!

Yacon sau "mărul de pământ" este o rădăcinoasă extrem de gustoasă și de sănătoasă. La marginea oraşului Buzău, de trei ani, un tânăr cultivă planta originară din America de Sud. Spune că s-a adaptat foarte bine la solul și clima României.

El nu conţine zahăr, glucoză, conţine această inulină care nu este absorbită de organism. De aceea, yacon-ul este recomandat diabeticilor.

Culturi experimentale de yacon au fost înființate și în staţiunea de cercetare în legumicultură. O astfel de cultură e şi profitabilă. Doar 100 de grame de pudră de yacon costă aproximativ 30 de lei.

În producţia de masă, cercetătorii români au reuşit să reintroducă şi trei soiuri de topinambur sau "nap porcesc", aşa cum este denumit popular. În sistem irigat, producţia ajunge chiar şi la 120 de tone de tuberculi la hectar. La vânzare, un singur kilogram costă aproximativ 5 lei.

Şi se prepară şi uşor! Yaconul poate fi copt sau prăjit.

Leguma este cunoscută şi pentru capacitatea de reglarea a nivelului de zahăr din sânge, aşa că este folosită şi în smoothie-uri sau siropuri, ]n timp ce topinamburul poate fi mâncat crud, în salate, fiert sau prăjit.

În bucătăriile internaţionale, rădăcinoasa dă gust şi supelor de pui. Italienii îl folosesc și în omletă.