Antena Căutare

5 lucruri la care trebuie să fii atentă atunci când cauți un smartphone nou

După cum probabil ai observat deja, au trecut anii când puteai să aștepți mult timp până să îți schimbi telefonul mobil. În prezent, un utilizator își schimbă terminalul mobil la aproximativ 29 de luni, arată un studiu publicat de jurnaliștii britanici de la The Guardian.

După cum probabil ai observat deja, au trecut anii când puteai să aștepți mult timp până să îți schimbi telefonul mobil. În prezent, un utilizator își schimbă terminalul mobil la aproximativ 29 de luni, arată un studiu publicat de jurnaliștii britanici de la The Guardian. Tehnologiile avansează destul de repede, smartphone-urile devin tot mai rapide și mai inteligente, iar modelele vechi sunt astfel depășite mult mai repede decât te-ai aștepta inițial. Dacă trebuie să îți schimbi telefonul mobil din motive de utilizare, pentru că este prea vechi și deja prezintă unele defecțiuni care nu mai pot fi reparate, sunt câteva lucruri la care trebuie să fii atentă înainte de a achiziționa un nou model.

5 lucruri la care trebuie să fii atentă atunci când cauți un smartphone nou:

1. Care este bugetul tău

Dincolo de nevoile tale, este important să ai în vedere în primul rând și resursele financiare de care dispui pentru achiziționarea unui smartphone nou. Uită-te întâi după o ofertă atractivă pentru un telefon care să se încadreze în bugetul tău. Odată ce ai identificat mai multe modele care ți se par potrivite, poți începe să faci comparații între ele.

Articolul continuă după reclamă

2. Cât de vechi poate fi modelul

Când vorbim despre un telefon nou, nu ne referim neapărat la un model proaspăt lansat. De foarte multe ori, telefoanele noi costă destul de mult, mai ales dacă ești interesată de unul dintre modelele de top de pe piață. Un truc prin care poți limita investiția într-un telefon bun este să aștepți lansarea unui nou model, iar apoi să cauți una dintre variantele sale anterioare, lansate cu unul sau doi ani în urmă. Acestea vor deveni mult mai accesibile și sunt în continuare îndeajuns de noi încât să primească update-uri de sistem, un aspect destul de important. Atunci când telefonul este mult prea vechi, un risc la care te expui ar fi să nu mai primească ultimele variante pentru sistemul de operare, ceea ce va însemna o securitate redusă a datelor tale personale.

3. Care sunt principalele lucruri la care îl vei folosi

Este foarte greu să recomanzi un telefon perfect pentru orice gust, și asta pentru că fiecare persoană are alte nevoi. Trebuie să știi care sunt principalele lucruri la care vrei să folosești telefonul: pentru productivitate și muncă, pentru jocuri și entertainment sau pentru călătorii mai lungi. Știind acest lucru vei putea să te orientezi după un dispozitiv cu mai mult spațiu de stocare, un procesor mai puternic sau o cameră foto mai spectaculoasă, în funcție de necesitate.

4. Ce sistem de operare preferi

În privința sistemului de operare pentru un smartphone, ai de ales în cea mai mare parte din cazuri între un terminal mobil cu Android și unul cu iOS. În timp ce sistemul de operare deținut de Google este mai flexibil, cel Apple îți oferă avantaje mari în privința ecosistemului său, fiind mult mai ușor de utilizat. Desigur, și aici este vorba despre obișnuința ta de folosire și de preferințe.

5. Cât costă accesoriile pentru el

Costurile nu se vor încheia odată ce ți-ai ales un telefon mobil. În funcție de producător, este posibil să ai nevoie de accesorii speciale și cabluri de adaptare. De asemenea, este posibil să ai nevoie de un card de stocare extern, un selfie stick pentru vacanțe, o baterie externă, o husă rezistentă la șocuri și altfel de accesorii de acest fel, ceea ce înseamnă cheltuieli suplimentare.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: YAKOBCHUK VIACHESLAV

Daune de 150.000 de dolari pentru că a modificat un renumit joc online... Atenție, români! O înșelătorie te poate lăsa imediat fără contul de Whatsapp...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
România pregătește centre uriașe de inteligență artificială. Ar putea crește facturile la curent ale românilor?
România pregătește centre uriașe de inteligență artificială. Ar putea crește facturile la curent ale românilor?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
iPhone-ul te poate asculta? Setarea pe care o poți dezactiva pentru a limita accesul la microfon. Ce trebuie să faci
iPhone-ul te poate asculta? Setarea pe care o poți dezactiva pentru a limita accesul la microfon. Ce trebuie să faci
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x