Antena Căutare

Amazon cocheteaza cu un smartphone cu ecran 3D

Desi ati fi tentati sa credeti ca s-au epuizat toate zvonurile posibile legate de un smartphone al celor de la Amazon, azi avem unele noi.

Ca de obicei, surse apropiate de compania americana au cateva informatii noi, cu o rata destul de mare de probabilitate, referitoare la un smartphone creat de Amazon. Creat probabil sub , precum tabletele companiei, noul smartphone ar trebui sa fie produs intr-una din fabricile detinute de Foxconn in China. In ceea ce priveste cea mai apropiata data in care va ajunge in mainile primilor utilizatori, respectivul aparat ar trebui sa faca valuri undeva intre cel de-al doilea si al treilea trimestru al acestui an.

Kindle Phone a mai fost sursa catorva zvonuri in martie, moment in care se credea ca gigantul a intampinat niste probleme de productie si va amana si mai mult lansarea. Una peste alta, telefonul Amazon se vehiculeaza ca ar avea un panou de 4,7 inci, cu restul specificatiilor hardware nefiind inca publicate pe internet. Cei de la Wall Street Journal au motive sa creada ca in cateva luni vom vedea doua smartphone-uri ale aceluiasi producator, dintre care unui va fi dotat cu un ecran 3D. Pentru ca ar fi penibil ca in 2013 sa vinzi un smartphone cu panou 3D ce necesita ochelari, in primul rand se crede ca noul gadget ar ascunde un ecran dotat cu un senzor pentru urmarirea ochiului utilizatorului pentru a oferi cea mai convingatoare experienta tridimensionala. Scopul final este ca obiectele afisate pe ecran sa dea efectiv impresia ca plutesc deasupra panoului generand cea mai convingatoare impresie de holograma, din orice unghi. Daca tot va face o treaba foarte buna in a urmari privirea utilizatorului, respectivul smartphone revolutionar ar trebui sa fie capabil si de interactiunea cu privirea.

Citeste AICI continuarea articolului!

Observator Special | Cum sa-ti protejezi discutiile telefonice ... Nokia lanseaza un nou terminal low end care arata bine, Asha 501...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
iPhone-ul te poate asculta? Setarea pe care o poți dezactiva pentru a limita accesul la microfon. Ce trebuie să faci
iPhone-ul te poate asculta? Setarea pe care o poți dezactiva pentru a limita accesul la microfon. Ce trebuie să faci
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Schimbări majore la Instagram! Platforma introduce un nou format video. Ce trebuie să știe utilizatorii
Schimbări majore la Instagram! Platforma introduce un nou format video. Ce trebuie să știe utilizatorii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x