Antena Căutare

Apple a prezentat o nouă versiune de iOS

Apple a prezentat o nouă versiune de iOS, care va include numeroase noutăţi, inclusiv pe partea de intimitate. Multe dintre acestea, însă, sunt inspirate de la principalul concurent.

La mulţi ani după Android, iOS va suporta widget-uri care pot fi plasate pe ecranul principal. Până acum, widget-urile de iOS îşi găseau locul pe un ecran separat. Acum, widget-urile şi aplicaţiile vor împărţi aceleaşi ecrane.

O altă noutate este App Library. În iOS 14, utilizatorul va putea afişa pe ecranul principal doar cele mai frecvent folosite aplicaţii. Asta pentru că va exista acest App Library, care va conţine toate aplicaţiile instalate într-o instanţă separată de ecranul principal. În mare măsură, această funcţie seamănă cu App Drawer din Android.

În noul App Library, aplicaţiile vor fi organizate automat pe categorii. În partea de sus a ecranului va exista un câmp de căutare pentru localizarea rapidă a unei aplicaţii.

iOS 14 va aduce şi un mod picture-in-picture similar celui de pe iPad. Filmele şi comunicările video rulate în aplicaţii precum Netflix sau FaceTime vor continua să ruleze într-un chenar mic, poziţionat deasupra altor elemente, după părăsirea aplicaţiei.

Articolul continuă după reclamă

În noua versiune, utilizatorii vor putea, în final, să-şi aleagă aplicaţiile implicite pentru email şi navigare pe internet - un aspect peste care Apple a trecut fără să intre în detalii.

Siri nu mai ocupă întreg ecranul când este activată, ci doar o mică zonă din partea de jos. Asistentul virtual al celor de la Apple poate acum să trimită şi mesaje audio.

Apple a anunţat şi o nouă aplicaţie, care va fi preinstalată în sistemului de operare. Se numeşte Translate, suportă 11 limbi (nu şi româna) şi poate face traduceri offline.

Şi alte aplicaţii Apple, precum Safari, Maps şi Messages vor veni cu unele noutăţi, precum suportul pentru mersul cu bicicleta din Maps sau avertizările în cazul parolelor compromise din Safari.

Dincolo de noile facilităţi, ceea mulţi utilizatori îşi doresc de la iOS 14 este să nu fie la fel de plin de bug-uri ca iOS 13.

Sursa : news.ro

Chrome va consuma mai puţină memorie pe Windows 10... Noua tabletă MatePad Pro de la HUAWEI, unicul „tovarăș” de care ai nevoie la birou...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
România pregătește centre uriașe de inteligență artificială. Ar putea crește facturile la curent ale românilor?
România pregătește centre uriașe de inteligență artificială. Ar putea crește facturile la curent ale românilor?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Schimbări majore la Instagram! Platforma introduce un nou format video. Ce trebuie să știe utilizatorii
Schimbări majore la Instagram! Platforma introduce un nou format video. Ce trebuie să știe utilizatorii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x