Rețeaua socială Facebook a picat, miercuri dimineață, în România. Utilizatorii s-au plâns că nu pot accesa nici News Feed-ul și n-au putut să folosească nici messengerul. De asemenea, și aplicația de mesagerie WhatsApp nu a fost funcțională.
Utilizatorii care au raportat probleme în folosirea rețelei sociale susțin că e total blackout, adică nimic nu e funcțional. Aproape jumătate dintre aceștia spun că nu pot folosi niciunul dintre produsele companiei. News Feed e al doilea cel mai afectat serviciu, pentru cei care pot accesa Facebook. Apoi, unii utilizatori au probleme cu autentificarea.
„Sorry, something went wrong” e, probabil, cel mai citit mesaj acum de pe Facebook. Problemele afectează, în mare parte, versiunea web. Pe telefon, în aplicație, rețeaua socială n-a fost atât de afectată.
De asemenea, și aplicația WhatsApp a picat în România, mii de utilizatori plângându-se că nu pot trimite mesaje ori apela.
Potrivit site-ului downdetector.com, problemele au început să apară în jurul orei 11.00, când utilizatori, în special din România și Bulgaria, au semnalat probleme de funcționare.
Facebook și WhatsApp au avut probleme și la sfârșitul lunii septembrie. Atunci, mii de utilizatori s-au plâns că rețele au fost indisponibile în mai multe țări, între care România, Marea Britanie, Portugalia, Franța, Germania și Ungaria.
Top modele de imprimante pentru școlarul tău...